Lider în Superliga noastră, după șase etape, Universitatea Craiova e în fața celui mai important examen din această vară.
Explicația e simplă și ține de faptul că dubla cu Istanbul Bașakșehir, în play-off-ul Conference League, e de „supraviețuire“. În caz de calificare, Craiova va juca în grupa competiției. Dar, dacă va pierde, își va încheia parcursul european din actuala campanie.
Istanbul Bașakșehir – Universitatea Craiova se va juca, joi, pe terenul turcilor, de la ora 20.45. Returul va fi pe „Ion Oblemenco“, pe 28 august, de la ora 20.30.
Rădoi: „Am avut o foarfecuță. Mi-au luat-o“
Prefațând partida de mâine seară, antrenorul oltenilor a început cu o dezvăluire simpatică: „Venisem cu o forfecuță de acasă, dar mi-au oprit-o la aeroport“.
Când a redevenit serios, tehnicianul de 44 de ani a subliniat importanța duelului de la Istanbul.
„Urmează cea mai importantă dublă a sezonului! În campionat, mai sunt multe etape de jucat. Acum însă, în meciurile cu Bașakșehir, orice greșeală poate fi decisivă, fatală. Știm totul despre adversarii noștri, fiindcă am luat informațiile de la cei care au legătură cu fotbalul turc. Foști jucători sau chiar antrenori turci“, a spus Rădoi.
Laude pentru Bașakșehir
Tehnicianul Universității s-a arătat impresionat de nivelul echipei pe care o va întâlni, mâine.
„Bașakșehir e o echipă compactă și agresivă, când n-are balonul. Când câștigă posesia, are un joc de atac excelent. Pentru că e o echipă cu un lot foarte valoros. Trebuie să facem dublaje, pe faza defensivă, și să fim compacți. Nu trebuie să le dăm spații de manevră, pentru că au oameni care pot destabiliza orice defensivă printr-un joc rapid de pase“, a avertizat Rădoi.
„Berat Özdemir e centrul lor de greutate“
În continuarea discursului său, antrenorul oltenilor a explicat cine e omul de bază al celor de la Bașakșehir.
„Centrul lor de greutate e Berat Özdemir, îl știu din Arabia Saudită. Dar, cum am mai spus, toată echipa lor e puternică. Pentru Craiova, după dubla cu AC Milan de acum câțiva ani, urmează cel mai dificil adversar european, în aceste partide cu Bașakșehir. E clar că ei pleacă favoriți la această dublă, dar e clar că mâine și săptămâna viitoare nu vom respecta adversarul mai mult decât e cazul“, a încheiat Rădoi.