Mihai Stoica anunță cum va arăta echipa lui FCSB pentru meciul cu CSKA 1948 Sofia

Mihai Stoica CSKA 1948 Sofia FCSB Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 03 August 2023, 08:59
Data actualizarii: Joi 03 August 2023, 08:59

Manșa secundă dintre FCSB și CSKA 1948 Sofia, contând pentru turul 2 preliminar din Conference League, se joacă azi, de la ora 21:30, pe Stadionul Arcul de Triumf, fără spectatori.

Confruntarea pleacă de la scorul de 1-0 pentru FCSB, scor înregistrat în tur grație reușitei lui Florinel Coman. Mihai Stoica anunță că la retur vor evolua doar patru jucători care au fost titulari în partida cu Oțelul Galați (2-0), de sâmbătă.

Mihai Stoica a anunțat cum va arăta echipa lui FCSB pentru meciul cu CSKA 1948 Sofia

Absențele sigure din primul 11 al vicecampioanei României sunt cele ale lui Vlad Chiricheș și Alexandru Pantea. Locul lor ar urma să fie luat de Denis Haruț, respectiv Ovidiu Popescu.

"Vor începe meciul ăsta patru jucători dintre cei care au început la Galați. Asta e tot ce pot să vă spun. Am spus clar că nu va juca Chiricheș. Toată lumea e aptă. Sunt ușoare probleme, dar toată lumea e aptă.

Doar de Pantea se discută să nu joace mâine pentru a juca cu CFR. Problema jucătorului U21 e destul de mare și la noi. Anul trecut nu aveam nicio problemă, mai ales că apăra Ștefan Târnovanu și nu aveam emoții. Probabil că nu va juca Pantea", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Cum ar putea arăta primul 11 al FCSB la meciul cu CSKA 1948 Sofia: Târnovanu - Ov. Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic - Băluță, Șut, Olaru - Miculescu, Compagno, Fl. Coman

Gazonul de pe stadionul "Arcul de Triumf", într-o stare deplorabilă

Oficialul FCSB a mărturisit că gazonul de pe stadionul "Arcul de Triumf" se află într-o stare deplorabilă, cu numeroase gropi în el. 

Mihai Stoica s-a declarat indignat de faptul că au fost nevoiți să plece de pe Arena Națională pentru începutul de sezon, din cauza diverselor evenimente organizate acolo.

"Să-l vezi pe al nostru, mâine. E plin de gropi. E strigător la cer să organizezi altceva decât meciuri de fotbal. D-aia are porţi, careuri, nu să vină comic, comic nu ştiu ce. Noi suntem chiriaşii... Am băgat milioane acolo", a mai spus Mihai Stoica.

VIDEO Elias Charalambous, înainte de FCSB - CSKA 1948 Sofia

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!