VIDEO Mamut, ce debut! Fostul atacant al lui FCSB, gol după 10 minute în surpriza serii din cupele europene

Mamut, ce debut! Fostul atacant al lui FCSB, gol după 10 minute în surpriza serii din cupele europene Conference League

Atacantul croat a revenit în această vară în țara natală, la NK Varazdin.

Atacantul Ivan Mamut (ex-Universitatea Craiova, FCSB) a marcat un gol pentru croaţii de la NK Varazdin, victorioşi cu 2-1 în faţa echipei portugheze Santa Clara, surpriza serii din turul 2 preliminar Conference League.

Croatul a înscris în minutul 10, din penalty, Adriano a egalat pentru lusitani (55), dar Varazdin a reușit golul victoriei prin Marko Dabro, în minutul 85.

Gigi Becali l-a făcut praf: ”Se lovește mingea de el și sare la 3 metri!”

Ivan Mamut, atacantul croat care a evoluat mai întâi la Universitatea Craiova înainte de a face pasul la FCSB, nu și-a mai găsit locul după despărțirea de roș-albaștri.

După câteva luni în care s-a aflat liber de contract, în ianuarie 2023, atacantul a semnat cu echipa malaeziană Terengganu FC , de care s-a despărțit la jumătatea lunii mai după un scandal uriaș. Fotbalistul a acuzat că nu și-a mai primit salariul de nouă luni, în timp ce clubul a susținut că jucătorul croat nu a respectat programul de recuperare impus de accidentarea gravă suferită la tendonul lui Ahile, care l-a scos din circuit un an și jumătate.

Rămas liber de contract, Ivan Mamut a fost prezentat oficial luna trecută la Varazdin.

”Sunt onorat să mă întorc în fotbalul croat după aproape cinci ani petrecuți în străinătate. În primul rând, sper ca accidentările să mă ocolească, pentru că sunt convins că, atunci când sunt sănătos, pot arăta multe. Venirea la Varazdin reprezintă un nou început pentru mine și sunt la fel de motivat ca în prima zi a carierei mele de senior. Mulțumită acestor băieți, antrenorului și conducerii, anul acesta avem onoarea de a juca în cupele europene și vom încerca să obținem cel mai bun rezultat posibil”, a spus Ivan Mamut la prezentarea oficială.

Gigi Becali l-a criticat în repetate rânduri pe Ivan Mamut, chiar dacă, după singurul gol marcat de Mamut la FCSB, într-un meci din play-off cu Universitatea Craiova, Becali declara că fotbalistul va deveni din ce în ce mai bun.

”Ne trebuie un atacant, eu spun de mult timp că trebuie un atacant. Eu am avut încredere în Mamut, dar când am văzut că se lovește mingea de el și sare la trei metri și nu poate să facă o preluare pe care pot să o fac și eu, m-am înșelat.

Eu nu l-am luat pe Mamut că-mi plăcea mie de Mamut, l-am luat ca să scap de salariul lui Vînă, l-am păcălit pe Rotaru. Voiam să scap că avea salariu foarte mare. De Mamut scap, că mai are șase luni de contract”, spunea Gigi Becali în august 2022.

Rezultatele din prima manşă a turului 2 preliminar din Conference League

Marţi

FC Ballkani (Kosovo) - Floriana (Malta) 4-2

Miercuri

FCI Levadia Tallinn (Estonia) - FC Iberia 1999 Tbilisi (Georgia) 1-0

PFC Zira (Azerbaidjan) - HNK Hajduk Split (Croaţia) 1-1

Silkeborg IF (Danemarca) - KA Akureyri (Islanda) 1-1

The New Saints FC (Ţara Galilor) - FC Differdange 03 (Luxemburg) 0-1

NK Olimpija Ljubljana (Slovenia) - Inter Club d'Escaldes (Andorra) 4-2

FK Buducnost Podgorica (Muntenegru) - FC Milsami Orhei (Moldova) 0-0

Joi

FK Zalgiris Vilnius (Lituania) - Linfield FC Belfast (Irlanda de Nord) 0-0

FC Dinamo-Minsk (Belarus) - KF Egnatia (Albania) 0-2

Dundee United FC (Scoţia) - FC UNA Strassen (Luxemburg) 1-0

Larne FC (Irlanda de Nord) - FC Prishtina (Kosovo) 0-0

FK Kosice (Slovacia) - Neman Grodno (Belarus) 2-3

FC Vaduz (Liechtenstein) - Dungannon Swifts FC (Irlanda de Nord) 0-1

Rosenborg BK Trondheim (Norvegia) - FK Banga (Lituania) 5-0

Atletic Club d'Escaldes (Andorra) - FC Dinamo City (Albania) 1-2

FK Austria Viena (Austria) - Spaeri FC (Georgia) 2-0

Viking FK Stavanger (Norvegia) - FC Koper (Slovenia) 7-0

AEK Atena FC (Grecia) - Hapoel Beer Sheva FC (Israel) 1-0

Piunik Erevan (Armenia) - Gyori ETO FC (Ungaria) 2-1

Riga FC (Letonia) - Dila Gori (Georgia) 2-1

Rakow Czestochowa (Polonia) - MSK Zilina (Slovacia) 3-0

Petrocub Hînceşti (Moldova) - Sabah FC (Azerbaidjan) 0-2

FC Ararat-Armenia (Armenia) - FC Universitatea Cluj (România) 0-0

NK Varazdin (Croaţia) - CD Santa Clara (Portugalia) 2-1

Kauno Zalgiris (Lituania) - Valur Reykjavik (Islanda) 1-1

Paksi FC (Ungaria) - NK Maribor (Slovenia) 1-0

Vllaznia Shkoder (Albania) - Vikingur Reykjavik (Islanda) 2-1

Hammarby Fotboll (Suedia) - R. Charleroi SC (Belgia) 0-0

FK Radnicki 1923 Kragujevac (Serbia) - KI Klaksvik (Feroe) 0-0

FK Novi Pazar (Serbia) - Jagiellonia Bialystok (Polonia) 1-2

FC Polisia Jitomir (Ucraina) - FC Santa Coloma (Andorra) 1-2

Vardar Skopje (Macedonia de Nord) - FC Lausanne-Sport (Elveţia) 2-1

Havnar Boltfelag Torshavn (Feroe) - Broendby IF (Danemarca) 1-1

FC Olexandria (Ucraina) - FK Partizan Belgrad (Serbia) 0-2

Hibernians FC Paola (Malta) - FC Spartak Trnava (Slovacia) 1-2

St. Patrick's (Irlanda) - Nomme Kalju (Estonia) 1-0

Paide Linnameeskond (Estonia) - AIK Stockholm (Suedia) 0-2

FK Sarajevo (Bosnia-Herţegovina) - Universitatea Craiova (România) 2-1

Aris Limassol FC (Cipru) - Puskas Akademia FC (Ungaria) 3-2

St Joseph's FC (Gibraltar) - Shamrock Rovers FC (Irlanda) 0-4

Ilves Tampere (Finlanda) - AZ Alkmaar (Olanda) 4-3

PFC Arda Kârdjali 1924 (Bulgaria) - HJK Helsinki (Finlanda) 0-0

FC Aktobe (Kazahstan) - AC Sparta Praga (Cehia) 2-1

FC Astana (Kazahstan) - FC Zimbru Chişinău (Moldova) 1-1

FK Decic (Muntenegru) - SK Rapid Viena (Austria) 0-2

Torpedo Jodino (Belarus) - Maccabi Haifa FC (Israel) 1-1

Araz-Naxcivan PFK (Azerbaidjan) - Aris Salonic FC (Grecia) 2-1

Omonia FC Nicosia (Cipru) - Torpedo Kutaisi (Georgia) 1-0

PFC Cerno More Varna (Bulgaria) - Istanbul Başakşehir FK (Turcia) 0-1

Sutjeska Niksic (Muntenegru) - Beitar Ierusalim FC (Israel) 1-2

Partidele din manşa secundă vor avea loc pe 29 şi 31 iulie.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!