VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali, necruțător înainte de FCSB - Viking: "Să înțeleagă că nu mai merge așa!"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 August 2022, 20:07
Data actualizarii: Marti 16 August 2022, 20:07
FCSB - Viking Stavanger, meciul tur din play-off-ul Conference League, se joacă joi, de la ora 21:30 și va fi transmis ÎN DIRECT de PRO TV și VOYO.

Vicecampioana României va juca meciul de pe Arena Națională cu peluzele închise din cauza comportamentului rasist al fanilor de la partida cu Dunajska Streada, scor 1-0, conform Comisiei de Apel a UEFA.

Gigi Becali, înainte de FCSB - Viking: "Suporterii să înțeleagă că nu mai merge așa!"

Mai mult, forul european a sancționat FCSB și cu o amendă de aproximativ 45.000 de euro pentru incidentele de la precedentul meci din Conference League, iar Gigi Becali consideră că UEFA a judecat corect cazul, iar suporterii echipei sale trebuie să își schimbe comportamentul.

"Lasă, că e bine. Astea sunt măsuri care sunt bune, zic eu. Ei trebuie să înțeleagă că nu mai merge așa și trebuie să înțeleagă că trebuie să fie ca la teatru", a spus Gigi Becali, pentru PRO TV.

Gigi Becali, înainte de FCSB - Viking: "Vreau să luăm o opțiune foarte clară pentru calificare!"

În ceea ce privește meciul tur cu norvegienii, din play-off-ul Conference League, Gigi Becali are un mesaj clar pentru jucătorii lui Nicolae Dică.

"Ce așteptări să am? Să ne calificăm, să luăm o opțiune foarte clară pentru calificare", a mai spus Gigi Becali.

FCSB și Viking se întâlnesc, joi, de la ora 21:30, pe Arena Națională, în prima manșă a playoff-ului Conference League. Partida va fi în direct pe PRO TV și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe SPORT.RO.

Suporterii de la Peluza Nord și-au anunțat prezența la meciul FCSB - Viking

FCSB a fost sancționată de UEFA cu amenzi în valoare totală de peste 45.000 de euro și închiderea ambelor peluze la meciul cu Viking, după incidentele de la partida cu Dunajska Streda.

„Peluza Nord Steaua” a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că va ocupa locurile de la tribuna II, inelele doi și trei.

„Joi vom sta la Tribuna II, inelele doi și trei! Vă așteptăm alături de noi, pe stadion, să încurajăm echipa! Turul european al stadionului continuă... Sperăm să se oprească aici și să revenim toți unde ne este locul, în peluză”, a fost mesajul postat de cei de la Peluza Nord pe contul de Facebook.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!