Dragomir face praf pe toată lumea după Lazio - CFR Cluj: "Dezastruos, rețineți ce vă spun! / Îți era rușine să te uiți la ei"

Dumitru Dragomir CFR Cluj Lazio Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Februarie 2023, 00:54
Data actualizarii: Vineri 17 Februarie 2023, 00:53

CFR Cluj a pierdut manșa tur cu Lazio, de pe Stadio Olimpico, scor 0-1, în 16-imile de finală ale UEFA Europa Conference League.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ciro Immobile, în minutul 45+4. Golgheterul lui Lazio a punctat cu un șut superb din interiorul careului, după o centrare surprinzătoare a lui Felipe Anderson.

Dumitru Dragomir, după Lazio - CFR Cluj: "Jocul lui CFR Cluj, dezastruos! Nu au sânge în instalație"

CFR Cluj a jucat în superioritate numerică din minutul 15, după eliminarea lui Patric pentru un fault din postura de ultim apărător asupra lui Krasniqi. Totuși, echipa lui Dan Petrescu a avut o posesie inferioară (44%) și un singur șut pe poartă (față de cele 5 ale lui Lazio).
 
După meci, Dumitru Dragomir a explicat că rezultatul este unul bun pentru CFR Cluj, însă jocul prestat de campioana României a fost "dezastruos", criticând mai mulți jucători ai ardelenilor.

De asemenea, fostul președinte al LPF a criticat și stilul de joc al lui Lazio, în special cel din repriza secundă.
 
"Domnilor, asta este valoarea fotbalului românesc, la această oră. Nici Lazio nu a arătat grozav, chiar dacă a fost cu un om în minus. Noi n-avem personalitate, n-avem sânge în instalație. Rețineți ce vă spun, n-avem moral de competiția asta. Noi ne-am mulțumit cu 1-0. Dacă îl luam și pe al doilea eram mulțumiți, numai să nu luăm de la 3 în sus.

Nu l-au ajutat nici schimbările pe Dan Petrescu. Echipa n-are personalitate. Asta e valoarea jucătorilor. Lazio ne-a bătut pe idei tactice. Ce a făcut? A întrerupt jocul, nu ne-au lăsat să jucăm, dar n-au jucat nici ei, au păstrat rezultat. Golul dintr-o greșeală de apărare. Rezultatul e bun, dar jocul e slab, e dezastruos. Nu mai avem jucători cu personalitate, în afară de doi-trei. Manea ăsta e jucător bun, el și fundașii centrali. Krasniqi, și el bunicel. Krasniqi e jucător bun, dar destrăbălat în joc.

Măi, frate, nu știm să rupem jocul. Dumnezeule! Mă gândeam câtă șmecherie fotbalistică la ei. Numai faulturi în a doua repriză, nu te lăsau să joci. Nu le era rușine, nu le era jenă de jocul urât făcut. Îți era rușine să te uiți la echipa asta, Lazio.

În 11, Lazio va juca mai bine la Cluj decât la Roma. CFR joacă mai bine afară majoritatea meciurilor. Acum, unii jucători văd că nu mai trag. La fundașul stânga mă răfer (n.r - Camora), iar Muhar are doar viteza întâi și a doua", a spus Dumitru Dragomir, la GSP Live.

VIDEO Rezumat Lazio - CFR Cluj 1-0

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!