Craiova a mai încasat o lovitură, la o lună după dezastrul de la Atena. Anunțul UEFA

Craiova a mai încasat o lovitură, la o lună după dezastrul de la Atena. Anunțul UEFA Conference League

Universitatea Craiova a ratat absolut dramatic calificarea în play-off-ul pentru optimile Europa League, după 2-3 contra lui AEK Atena, în ultima rundă din faza principală.

Pavlo Isenko, suspendat de UEFA după AEK Atena - Universitatea Craiova

Deși a condus cu 2-0 la Atena până în minutul 64, Universitatea Craiova s-a văzut eliminată. AEK a marcat de trei ori, ultimele două reușite venind în minutele 90+8 și 90+14, iar celelalte rezultate din grupa unică au trimis formația olteană pe locul 25, primul de sub linie.

Imediat după ce Luka Jovic a transformat penalty-ul și a făcut 3-2 pentru AEK, portarul Pavlo Isenko a văzut direct cartonașul roșu. Ucraineanul de la Universitatea Craiova a protestat vehement la adresa arbitrului Giorgi Kruashvili și a fost potolit cu greu de colegi.

La aproximativ o lună după meciul de tristă amintire de la Atena, Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a publicat decizia în cazul lui Isenko: suspendare de două meciuri în competițiile organizate de forul european.

În aceste condiții, dacă Isenko va continua la Craiova și în sezonul următor, iar oltenii vor merge în cupele europene, portarul din Ucraina nu va avea drept de joc în prima dublă manșă din preliminarii.

Pavlo Isenko, achiziționat în vara anului trecut de la Vorskla Poltava, pentru 350.000 de euro, a strâns 26 de meciuri la Universitatea Craiova. A încasat 31 de goluri, iar în 7 partide și-a păstrat poarta intactă.

S-au tras la sorți meciurile din play-off-ul pentru optimile Conference League

Partidele se vor disputa pe 19 februarie (turul) și 26 februarie (returul).

Crystal Palace, una dintre favoritele Conference League, va înfrunta formaţia bosniacă HSK Zrinjski Mostar în play-off-ul pentru optimile de finală ale competiției, conform tragerii la sorţi efectuate vineri, la Nyon.

Primul meci va avea loc pe 19 februarie, în Bosnia, iar returul pe 26 februarie, la Londra.

Fiorentina, dublă finalistă a competiţiei, va întâlni echipa poloneză Jagiellonia Bialystok.

  • KuPS Kuopio (Finlanda) - Lech Poznan (Polonia)
  • FC Noah (Armenia) - AZ Alkmaar (Olanda)
  • HSK Zrinjski Mostar (Bosnia-Herţegovina) - Crystal Palace (Anglia)
  • Jagiellonia Bialystok (Polonia) - Fiorentina (Italia)
  • KF Shkendija (Macedonia de Nord) - Samsunspor (Turcia)
  • FC Drita (Kosovo) - NK Celje (Slovenia)
  • Sigma Olomouc (Cehia) - Lausanne-Sport (Elveţia)
  • Omonia Nicosia (Cipru) - HNK Rijeka (Croaţia)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!