Despre o despărțire a francezului de Atletico Madrid s-a scris și în precedentele ferestre de mercato, doar că de această dată există interes concret din Major League Soccer, iar Griezmann ar fi foarte aproape de un transfer.
Orlando City a început deja discuțiile cu Griezmann, iar totul este într-un stadiu avansat, scrie The Athletic. Asta în contextul în care fostul campion mondial mai are un an de contract cu Atletico.
Discuții avansate pentru transferul lui Griezmann!
Ar fi o premieră pentru cariera lui Griezmann, care a evoluat toată cariera în fotbalul spaniol. A început la Real Sociedad, după care s-a transferat la Atletico, Barcelona și iar la Atletico.
Pentru transferul său, în 2014, echipa pregătită de Diego Simeone punea la bătaie 54 de milioane de euro. Cinci ani mai târziu, Barcelona îl transfera pentru o sumă fabuloasă, 120 de milioane de euro, dar după doi ani se întorcea pe ”Metropolitano” pentru o sumă mult mai mică: 22 de milioane de euro și încă zece pentru un împrumut de un sezon.
Cea mai bună perioadă din cariera lui Griezmann a fost la Atletico Madrid, unde a strâns 480 de meciuri și a marcat de 210 ori, cifră la care se adaugă și 95 de pase decisive, în toate competițiile.
Atletico Madrid poate încheia sezonul cu un trofeu
Atletico Madrid are 48 de puncte și este departe de primele poziții, ocupate de rivalele Barcelona (61) și Real Madrid (60). Echipa lui Diego Simeone luptă pentru accederea în UEFA Champions League din ”TOP 4”, dar are șanse mari să câștige și Copa del Rey în acest sezon.
În prima manșă din semifinalele Cupei, Atletico a spulberat-o pe Barcelona, scor 4-0, și are prima șansă pentru accederea în ultimul act al competiției.