VIDEO Conference League: meci ireal Sivasspor - Ballkani + ce a făcut Rareș Ilie. Rezultatele, marcatorii și clasamentele

Conference League Ballkani Nice Rares Ilie Sivasspor Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 07 Octombrie 2022, 08:34
Data actualizarii: Vineri 07 Octombrie 2022, 08:53

În grupele lui FCSB și, respectiv, CFR Cluj, West Ham United şi FC Ballkani au obţinut victorii în deplasare, joi seara, în etapa a treia a grupelor UEFA Europa Conference League.

În Grupa B, din care face parte şi FCSB, West Ham a trecut de Anderlecht cu 1-0, la Bruxelles, prin golul italianului Gianluca Scamacca (79). 

Situația din grupele celor două echipe românești, FCSB și CFR Cluj

''Ciocănarii'' au trei victorii în grupă şi conduc detaşat.

FC Ballkani a trecut de Sivasspor cu 4-3, în Grupa G, în care se mai află şi CFR Cluj.

Sivasspor, care venea după o victorie la Cluj, a deschis scorul în chiar primul minut de joc prin norvegianul Fredrik Ulvestad. 

Kosovarii au punctat de două ori până la pauză, prin Armend Thaqi (20) şi Arber Potoku (31), iar Meriton Korenica a majorat diferenţa în repriza secundă (66). 

Sivasspor, deţinătoarea Cupei Turciei, a reuşit egalarea, graţie golurilor semnate de Erdogan Yeşilyurt (75) şi Mustapha Yatabare (90+1), însă Ermal Krasniqi (90+4) a adus victoria oaspeților.

Radu Petrescu a arbitrat la Riga

Letonii de la RFS au încheiat nedecis la Riga cu Istanbul Başakşehir, 0-0, într-un meci arbitrat de românul Radu Petrescu.

Fotbalistul român Rareş Ilie a evoluat din minutul 76 în locul lui Sofiane Diop, la OGC Nice, care a învins echipa cehă FC Slovacko în deplasare, cu 1-0. Unicul gol a fost înscris de ivorianul Nicolas Pepe.

Villarreal a demolat-o pe Austria Viena

Fiorentina a reuşit prima sa victorie în grupă, 3-0 cu Hearts, în Scoţia.

Villarreal a surclasat-o pe Austria Viena cu 5-0. Alex Baena şi Arnaut Danjuma au marcat în prima repriză pentru ''Submarinul galben'', iar ''veteranul'' Jose Luis Morales (35 de ani), intrat la pauză, a reuşit un hat-trick în mai puţin de un sfert de oră (76, 80, 88).

”Cunoștințele” Piunik Erevan şi Djurgaardens sunt lideri în grupe

Piunik Erevan şi Djurgaardens, care au eliminat echipe româneşti în drumul lor european din acest sezon (CFR Cluj, respectiv Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), conduc în grupele lor. 

Hapoel Beer-Sheva, care a eliminat-o fără victorie pe Universitatea Craiova, are două remize, cu Austria Viena şi Lech Poznan.

Sunt demne de consemnat şi victoriile obţinute în deplasare pe Partizan Belgrad (1-0 cu FC Koln) şi Slovan Bratislava (2-0 cu FC Basel).

Rezultatele de joi din Conference League

Grupa A

Hearts - Fiorentina 0-3

Au marcat: Rolando Mandragora 4, Christian Kouame 42, Luka Jovic 79.

Cartonaş roşu: Lewis Neilson (Hearts) 48.

RFS - Istanbul Başakşehir 0-0

Cartonaş roşu: Thomas Simkovic (RFS) 70.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Istanbul Başakşehir 3 2 1 0 7-0 7

2 Fiorentina 3 1 1 1 4-4 4

3 Hearts 3 1 0 2 2-7 3

4 RFS 3 0 2 1 1-3 2

Grupa B

Anderlecht Bruxelles - West Ham United 0-1

A marcat: Gianluca Scamacca 79.

Silkeborg - FC FCSB 5-0

Au marcat: Anders Klynge 3, Kasper Kusk 7, Nicklas Helenius 35 - penalty, Stefan Teitur Thordarson 58, Tonni Adamsen 71.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 West Ham United 3 3 0 0 7-3 9

2 Anderlecht 3 1 1 1 1-1 4

3 Silkeborg 3 1 0 2 7-4 3

4 FC FCSB 3 0 1 2 1-8 1

Grupa C

Lech Poznan - Hapoel Beer-Sheva 0-0

Villarreal - Austria Viena 5-0

Au marcat: Alex Baena 18, Arnaut Danjuma 43, Jose Luis Morales 76, 80, 88.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Villarreal 3 3 0 0 11-4 9

2 Lech Poznan 3 1 1 1 7-5 4

3 Hapoel Beer Sheva 3 0 2 1 1-2 2

4 Austria Viena 3 0 1 2 1-9 1

Grupa D

FC Slovacko - OGC Nice 0-1

A marcat: Nicolas Pepe 54.

FC Koln - Partizan Belgrad 0-1

A marcat: Svetozar Markovic 9.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Partizan Belgrad 3 1 2 0 5-4 5

2 Nice 3 1 2 0 3-2 5

3 FC Koln 3 1 1 1 5-4 4

4 FC Slovacko 3 0 1 2 5-8 1

Grupa E

SC Dnipro-1 - FC Vaduz 2-2

Au marcat: Artem Dovbik 5, Oleksandr Pihalionok 78, respectiv Fabio Fehr 26, Cedric Pascal Gasser 47.

AZ Alkmaar - Apollon Limassol 3-2

Au marcat: Jens Odgaard 16, Dani De Wit 62 - penalty, Jesper Karlsson 85, respectiv Patrick Joosten 19, Euclides Cabral 71.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 AZ Alkmaar 3 3 0 0 8-3 9

2 SC Dnipro-1 3 1 1 1 5-4 4

2 FC Vaduz 3 0 2 1 3-6 2

4 Apollon Limassol 3 0 1 2 3-6 1

Grupa F

Molde FJK - Shamrock Rovers 3-0

Au marcat: Ola Brynhildsen 10, 49, Etzaz Hussain 58.

KAA Gent - Djurgaardens IF 0-1

A marcat: Marcus Danielson 37.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Djurgaardens 3 2 1 0 4-2 7

2 Molde 3 1 1 1 5-3 4

3 Gent 3 1 1 1 3-1 4

4 Shamrock Rovers 3 0 1 2 0-6 1

Grupa G

Sivasspor - Ballkani 3-4

Au marcat: Fredrik Ulvestad 1, Erdogan Yeşilyurt 75, Mustapha Yatabare 90+1, respectiv Armend Thaqi 20, Arber Potoku 31, Meriton Korenica 66, Ermal Krasniqi 90+4.

Slavia Praga - CFR Cluj 0-1

A marcat: Rangelo Janga 45.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 FC Ballkani 3 1 1 1 7-7 4

2 Slavia Praga 3 1 1 1 4-4 4

3 Sivasspor 3 1 1 1 2-2 4

4 CFR Cluj 3 1 1 1 2-2 4

Grupa H

Piunik Erevan - Zalgiris Vilnius 2-0

Au marcat: Juninho 43, Yusuf Olaitan Otubanjo 61.

FC Basel - Slovan Bratislava 0-2

Au marcat: Lukas Pauschek 36, Aleksandar Cavric 45+1.

Cartonaş roşu: Kasim Nuhu (Basel) 90+5.

Clasamentul:

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Piunik 3 2 0 1 5-3 6

2 FC Basel 3 2 0 1 4-3 6

3 Slovan Bratislava 3 1 1 1 2-2 4

4 Zalgiris Vilnius 3 0 1 2 0-3 1

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!