Eroul serii a fost Assad Al Hamlawi, care a reușit un hat-trick în repriza secundă și a devenit primul jucător din istoria Craiovei care înscrie de trei ori într-un meci european.

I-a depășit pe Cămătaru, Balaci și Oblemenco

Susținută de peste 19.000 de fani, echipa lui Mirel Rădoi a întors calificarea după eșecul din tur (1-2). Pe lângă prestația entuziasmantă a palestinianului Al Hamlawi, a mai punctat și Rivaldinho.

Până la această partidă, în istoria europeană a Craiovei existau doar 7 „duble”. Gane și Cămătaru cu câte două, iar Cîrțu, Balaci, Geolgău, Oblemenco și Bîcu cu câte una.

Universitatea Craiova își cunoaște următoarea adversară din Conference League

Craiova se va duela cu slovacii de la Spartak Trnava, care au trecut de Hibernians (Malta), cu 7-2 la general (2-1 și 5-1). La gruparea malteză a fost titular fostul dinamovist Laurențiu Brănescu.

Potrivit site-urilor de specialitate, Spartak Trnava ar fi un adversar mai accesibil decât FK Sarajevo. Slovacii au un lot evaluat la 6,9 milioane de euro, aproape de două ori mai slab decât cel al bosniacilor (12 milioane de euro).

Înainte de meciul cu FK Sarajevo, Universitatea Craiova a câștigat meciul de pe teren propriu cu U Cluj, scor 2-1, cu două goluri marcate pe finalul partidei.