Donald Trump, despre CM 2026: "Vânzările de bilete bat recorduri, este fantastic"
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a vorbit despre Cupa Mondială din 2026 înaintea tragerii la sorţi de la Washington, el salutând deja succesul competiţiei foarte aşteptate din vara viitoare, relatează Le Figaro.
„Este o mare onoare să fiu aici”, a declarat Donald Trump pentru RMC înaintea tragerii la sorţi, potrivit News.ro.
„Gianni (Infantino) a făcut o treabă fantastică. Vânzările de bilete bat recorduri, este fantastic. Au Statele Unite şanse să câştige Cupa Mondială? Cred că da, au o mică şansă.
Este o competiţie dificilă, dar avem o şansă. Ce ţară voi susţine? Ştiţi, obişnuiesc să susţin multe ţări. Dar de data aceasta, voi fi în special de partea Statelor Unite.”
Nume mari din sportul și showbiz-ul american, prezente la tragerea la sorți
Fostul căpitan al echipei naţionale a Angliei, Rio Ferdinand, a fost desemnat de FIFA să conducă tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială din 2026. El va fi asistat de fosta fotbalistă americană Samantha Johnson.
Pentru acest eveniment, duo-ul anglo-american va fi asistat de mai multe nume mari din sportul american.
Pe lângă Eli Manning, fostul quarterback al New York Giants din NFL, câştigător de două ori al Super Bowl, care va fi prezent pe covorul roşu, vor fi patru persoane care vor extrage numele celor 48 de selecţii calificate pentru tragerea la sorţi, fiecare având alocată o urnă: Tom Brady, legenda NFL, Wayne Gretzky, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria NHL, Aaron Judge, vedeta New York Yankees, de şapte ori All-Star în MLB, şi Shaquille O'Neal, cvadruplu campion NBA şi membru al Hall of Fame.
Andrea Bocelli, Robbie Williams, Nicole Scherzinger şi Village People vor cânta la ceremonia la care va fi prezent şi preşedintele american Donald Trump.