Germanul Ralf Rangnick va demisiona din funcţia de selecţioner al echipei Austriei dacă va rata calificarea la Cupa Mondială de fotbal din 2026, a declarat şeful consiliului de supraveghere al Federaţiei austriece, Josef Proell, marţi, citat de DPA.
''Dacă nu va reuşi, nu va mai continua. A spus-o clar'', a declarat Proell pentru APA, înaintea meciului de marţi, cu Bosnia-Herţegovina, dintr-o grupă preliminară din care face parte şi România.
Austria, 3 meciuri și 3 victorii vs Bosnia, 4 meciuri și 4 victorii
Austria a câştigat cele trei meciuri din grupă şi se află la trei puncte de liderul Bosnia-Herţegovina, care are maximum din patru meciuri.
Câştigătoarea grupei se califică direct la CM 2026, iar echipa clasată pe locul al doilea mai are o şansă prin intermediul barajelor din primăvară, pentru care Rangnick va fi de asemenea disponibil.
Proell a spus că Rangnick are contract până la Cupa Mondială din SUA, Canada şi Mexic, iar acest lucru nu s-a schimbat. Tehnicianul german pregăteşte echipa Austriei din 2022.
''Concentrarea este pe un succes în săptămânile viitoare, pentru a îndeplini obiectivul'', a subliniat Proell, conform Agerpres.