Tricolorii vor juca în deplasare meciul cu naționala din Țara Semilunii, dar și partida cu câștigătoarea meciului dintre Slovacia și Kosovo, în cazul în care vor trece de turci.
GALERIE FOTO Aici se joacă barajul Turcia – România! Anunțul venit din Țara Semilunii
România nu a fost chiar norocoasă la tragerea la sorți și va trebui să se dueleze cu Turcia în semifinala barajului.
Turcii au dezvăluit unde se va disputa meciul pe care naționala țării lor îl va disputa împotriva României în barajul pentru Mondial.
Halktv, care îl citează pe jurnalistul turc Erdem Acikgoz, susține că semifinala barajului pentru Mondial, Turcia – România, se va juca pe stadionul Ali Sami Yen Stadium din Istanbul, casa celor de la Galatasaray.
Stadionul formației Cim-Bom are o capacitate de 53,978 de locuri și se umple la fiecare meci al lui Galatasaray, echipa la care Gică Hagi a scris istorie. Este așteptat ca arena să fie plină și la meciul de baraj cu România, astfel că pe tricolori îi va aștepta un iad la Istanbul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News

















