„Iran 2 - Trădătorii 6!” Reacția brutală a presei controlate de la Teheran după ce jucătorii naționalei au boicotat imnul

Iran Cupa Mondiala CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 22 Noiembrie 2022, 17:15
Data actualizarii: Marti 22 Noiembrie 2022, 18:29
Cum a reacționat regimul de la Teheran după gestul de frondă al jucătorilor iranieni.

de Ionuț AXINESCU

Iran a pierdut clar meciul de debut de la Cupa Mondială, 2-6 cu Anglia, dar gestul curajos al jucătorilor naționalei de a nu cânta imnul țării lor a făcut înconjurul planetei.

Fotbaliștii pregătiți de Carlos Queiroz au rămas tăcuți în semn de solidaritate cu situația critică de acasă. De două luni, zeci de mii de iranieni protestează pe străzi față de regimul abuziv de la Teheran, după moartea lui Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani a cărei singură vină a fost că nu purta corespunzător hijabul.

Potrivit organizației non-guvernamentale Iran Human Rights, 185 de oameni au fost uciși de autoritățile represive de la Teheran în timpul mișcărilor de stradă. Pe deasupra, cel puțin 15 mii de oameni ar fi fost arestați.

Presa din Iran acuză străinii: „Iran 2 - Anglia, Israel, Arabia Saudită și trădătorii 6”

Tăcerea fotbaliștilor iranieni de la momentul imnurilor a provocat reacții mixte în țara lor. Televiziunea de stat din Iran, controlată de guvernul de la Teheran, a cenzurat reacția jucătorilor. Nici presa din Iran nu a pomenit absolut nimic despre gestul istoric al jucătorilor echipei naționale.

Mai mult, ziarele de la Teheran i-au acuzat pe străini pentru eșecul categoric în fața englezilor. „Iran 2 - Anglia, Israel, Arabia Saudită & trădătorii 6”, a scris publicația Kayhan, citată de AP News.

Ziarul citat a adăugat că rezultatul catastrofal a venit după „săptămâni întregi de război psihologic nedrept și fără precedent împotriva echipei, din partea trădătorilor interni și externi”. Nici selecționerul portughez Carlos Queiroz nu a fost cruțat, fiind acuzat că a abordat confruntarea cu Anglia într-un sistem mult prea defensiv.

Presa internațională anunță că fotbaliștii riscă pedepse aspre pentru refuzul de a cânta imnul. Disidența politică este considerată infracțiune în Iran și poate fi pedepsită inclusiv cu moartea. Totuși, regimul de la Teheran i-a „cruțat” recent pe jucătorii echipei naționale de polo, care la rândul lor au refuzat să cânte imnul țării la meciurile de la Campionatul Asiei desfășurat în Vietnam.

Jucătorii iranieni, între ciocan și nicovală: „Asta e echipa Republicii Islamice!”

Revolta jucătorilor iranieni la partida de pe arena „Khalifa International” a fost o mare surpriză, atât pentru regim, cât și pentru activiștii din Iran.

Înaintea Mondialului din Qatar, agenția de presă IRNA, controlată de regimul de la Teheran, îi descria pe jucători drept „soldați care luptă pentru a-și ridica țara”. Mai mult, înainte să plece spre Doha, fotbaliștii naționalei s-au întâlnit chiar cu președintele Iranului, Ebrahim Raisi. 

Fotografiile în care fotbaliștii se înclină în fața șefului statului au devenit virale și mulți protestatari s-au simțit trădați. „Asta nu e echipa Iranului, ci a Republicii Islamice”, au susținut unii protestatari.

De altfel, după finalul partidei de la Al Rayyan, destui iranieni au considerat că jucătorii puteau face mai mult decât să boicoteze imnul. Unii chiar s-au bucurat pentru înfrângerea echipei lor. Un clip apărut pe Twitter surprinde mai mulți locuitori din Teheran care sărbătoresc victoria Angliei, strigând Six, ca referire la cele șase goluri încasate de naționala asiatică.

Potrivit publicației Vatanemrooz, protestatarii din țară au celebrat zgomotos fiecare gol al englezilor, iar la finalul meciului au claxonat pe străzi de fericire.

Autoritățile din Iran au închis chiar o cafenea din orașul Mashhad, după ce proprietarii au anunțat că sprijină naționala Angliei în meciul cu echipa națională.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!