Nu s-a mai văzut asta la un Mondial! Qatar, bornă negativă istorică la turneul pe care îl găzduiește

Qatar Cupa Mondiala Ecuador Olanda senegal CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Noiembrie 2022, 17:40
Data actualizarii: Vineri 25 Noiembrie 2022, 17:39

Qatar a pierdut și al doilea meci de la Cupa Mondială pe care o găzduiește, 1-3 contra Senegalului, iar națională antrenată de Felix Sanchez Bas este foarte aproape de eliminare.

După 0-2 cu Ecuador, în meciul de deschidere de la Mondial, Qatar a reușit să înscrie un prim gol la turneul final prin Mohammed Muntari, în minutul 78 al meciului cu Senegal, însă nu a fost suficient, africanii impunându-se grație reușitelor lui Boulaye Dia (41), Famara Diedhiou (48) și Bamba Dieng (84).

Qatar, prima gazdă care pierde două meciuri în grupele Cupei Mondiale

În urma acestui rezultat, Qatar a devenit prima țară gazdă din istoria Cupei Mondiale care pierde două meciuri în faza grupelor, potrivit Opta.

Qatar este ultima clasată din grupa A, cu un golaveraj 1-5, iar după meciul Olanda - Ecuador sunt șanse mari să fie eliminată și matematic de la Cupa Mondială.

În ultima rundă din faza grupelor, țara gazdă a Cupei Mondiale va înfrunta Olanda, marți, de la ora 17:00.

Clasament grupa A

  • 1. Olanda - 3p (1 meci)
  • 2. Ecuador - 3p (1 meci)
  • 3. Senegal - 3p (2 meciuri)
  • 4. Qatar - 0p (2 meciuri)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!