Naționalele care îi dau fiori lui Lionel Messi înainte de Mondialul din Qatar: „Sunt peste restul!”

Lionel Messi Argentina Campionatul Mondial din Qatar CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Noiembrie 2022, 16:53
Data actualizarii: Marti 15 Noiembrie 2022, 17:03

Lionel Messi, starul şi căpitanul Argentinei, a avertizat că jucătorii naţionalei "albiceleste" nu trebuie să cadă în capcana de a se considera favoriţi la câştigarea Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, competiţie pe care trebuie să o abordeze „pas cu pas”.

Messi a subliniat că orice selecţionată participantă la turneul final „este complicată, indiferent de numele acesteia”. „Sunt greu de învins. Nici cu echipe europene nu am avut multe ciocniri. Cred că am ajuns la un moment bun, dar nu trebuie să cădem în greşeala nebuniei oamenilor şi să credem că suntem favoriţi şi o să ieşim campioni”, a declarat atacantul echipei franceze Paris Saint-Germain.

„Trebuie să fim realişti şi să mergem pas cu pas. Cred că Franţa, deşi a avut jucători accidentaţi, are un potenţial teribil, are mulţi jucători şi un antrenor care lucrează de mult timp cu acelaşi grup. A câştigat deja, a trecut printr-un Mondial şi l-a câştigat”, a spus Messi.

Căpitanul argentinian consideră, totodată, că „Brazilia are un bloc de jucători de înaltă calitate şi mulţi jucători ce pot dezechilibra, unu contra unu, pe ambele aripi. Îl au pe Ney (Neymar, prietenul şi colegul său de la PSG - n.red)”.

Trei echipe îi dau fiori lui Lionel Messi

Starul argentinian, care va încerca să câştige prima sa Cupă Mondială în Qatar, Brazilia, Franţa şi Anglia sunt „puţin peste restul” echipelor implicate în turneul care va începe duminică.

„Cred că şi noi avem un grup foarte bun de jucători, care trece printr-un moment bun. Am avut ghinionul accidentării lui Gio (Lo Celso, n. red.), ceea ce este foarte important. Trebuie să ne batem. Să mergem cu această idee”, a adaugă Messi.

În opinia vedetei argentiniene, ceea ce ar trebui să facă echipa sa este să „înceapă prin a câştigat primul joc”, pentru că „a merge în al doilea meci cu obligaţia de a învinge Mexicul nu este acelaşi lucru cu a avea deja trei puncte în buzunar”.

Lionel Messi şi colegii săi din naţionala Argentinei se află în prezent la Abu Dhabi, iar miercuri vor disputa ultimul amical înaintea CM 2022, în compania naţionalei Emiratelor Arabe Unite.

Argentina, dublă campioană mondială (1978, 1986) şi vicecampioană în 1990 şi 2014, va debuta la turneul final din Qatar pe 22 noiembrie, împotriva Arabiei Saudite, iar apoi va mai înfrunta Mexicul (26 noiembrie) şi Polonia (30 noiembrie).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!