Lovitura grea pentru Argentina: Kun Aguero s-a accidentat si va rata restul Mondialului!

Argentina Kun Aguero CM 2014
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 26 Iunie 2014, 16:35
Data actualizarii: Joi 26 Iunie 2014, 19:17

Lovitura extrem de grea pentru Alejando Sabella si Argentina, dupa ce unul dintre cei mai importanti oameni ai echipei s-a accidentat si va rata restul turneului final din Brazilia.

Argentina va fi nevoita sa joace restul meciurilor de la turneul final fara atacantul Kun Aguero, cel care, dupa cum au confirmat medicii in aceasta dimineata, a suferit o ruptura musculara - este anuntul facut de cotidianul argentinian Clarin.

Potrivit sursei citate, Sergio Aguero, superstarul lui Manchester City, a primit vestea proasta in cursul aceste dimineti, medicii anuntandu-l ca accidentarea suferita in meciul cu Nigeria este mult mai grava decat se credea - ruptura musculara de Gradul I.

Aguero, care nu a reusit sa impresioneze in primele minute ale meciului cu Nigeria, a fost schimbat in minutul 38 al partidei, acesta fiind inlocuit de Ezequiel Lavezzi. Kun nu a comentat la finalul meciului starea sa, acesta refuzand sa vorbeasca cu reporterii prezenti, in timp ce acestia au notat: "Atacantul parea extrem de suparat".

Kun Aguero s-a mai confruntat in ultimele luni cu mai multe accidentari destul de grave, acesta fiind nevoit sa lipseasca mai multe meciuri in sezonul trecut din Premier League si UEFA Champions League.

In aceste conditii, singurele variante ale lui Alejandro Sabella pentru inlocuirea lui Kun sunt Lavezzi si Rodrigo Palacio, noteaza Clarin.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!