OFICIAL Diego Costa revine! A fost prezentat la noua sa echipă

Diego Costa gremio Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 09 Februarie 2024, 08:46
Data actualizarii: Vineri 09 Februarie 2024, 08:46

După ce s-a despărțit de Botafogo la începutul anului 2024, Diego Costa (35 de ani) și-a găsit o nouă echipă.

Atacantul care a făcut senzație în Premier League și La Liga a fost liber de contract în ultima lună, iar acum a semnat cu Gremio un contract valabil până la finalul anului 2024.

Diego Costa a semant cu Gremio!

Brazilienii l-au prezentat în cursul zilei de vineri pe noul lor atacant, prin intermediul rețelelor de socializare.

În sezonul precedent, Diego Costa a evoluat în 15 partide pentru cei de la Botafogo, reușind să marcheze de trei ori.

”Este spaniol, dar are sânge brazilian și titluri peste tot pe unde a fost!”, așa l-au prezentat brazilienii de la Gremio pe noul lor jucător.

89 de meciuri a prins Diego Costa pentru cei dela Chelsea în Premier League, pentru care a marcat 52 de goluri și a oferit 18 pase decisive.

Braga, Penafiel, Atletico Madrid, Celta Vigo, Albacete, Real Valladolid, Rayo Vallecano, Chelsea și Atletico Mineiro sunt cluburile pentru care a evoluat Diego Costa în cariera sa.

În prezent, atacantul care are meciuri atât în naționala Braziliei, cât și în cea a Spaniei, este evaluat la 1,6 milioane de euro de site-urile de specialitate.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!