FOTO Moment important în viața lui Doroftei. Campionul mondial a făcut anunțul pe Facebook

Leonard Doroftei Box
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 02 August 2023, 19:07
Data actualizarii: Miercuri 02 August 2023, 19:34

Legendarul pugilist român e stabilit în Canada. 

Leonard Doroftei nu renunță nicio zi la nobila artă. "Dorin", campion mondial la 'profi' și la amatori, și-a realizat un mare obiectiv și a făcut anunțul pe rețelele sociale. 

Moșu' a obținut în urmă cu două zile licența de antrenor în Canada, țară în care a boxat și s-a antrenat la profesioniști. Bucuria a fost exprimată și pe rețelele sociale unde e urmărit de mii de fani români, dar și canadieni. 

 

Moment important în viața lui Doroftei. Campionul mondial a făcut anunțul pe Facebook

”În viața ta se întâmplă o schimbare incredibilă atunci când decizi să preiei controlul asupra a ceea ce ai, în loc sa dorești să controlezi ceea ce nu ai!”, a scris Leonard Doroftei, pe Facebook. 

 

 

Leonard Doroftei, campion mondial la profesioniști, dar și la amatori. A excelat și la Jocurile Olimpice

A cucerit medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996, într-o vreme în care boxul amator era înțesat de talente uriașe care ulterior cu cârmit spre profesioniști. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri.

În 1997 Doroftei a devenit boxer profesionist și a semnat un contract cu gruparea din Canada Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semiușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Balbi. Pe 31 mai, la București, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi și de data aceasta românul s-a impus în mod clar.

A urmat apoi marele meci dintre Dorin și americanul Paul Spadafora, contând pentru unificarea titlurilor WBA și IBF, la categoria semiușoară. După o luptă dominată clar de român, cei trei judecători de ring au dat însă o decizie total greșită, cea de egalitate. Conform statisticii totalului de lovituri care și-au atins ținta, Doroftei a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora numai de 259 de ori.

Leonard Doroftei s-a retras în 2004

Pe 24 octombrie 2003, Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist. Meciul a fost anulat însă după ce românul a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial Doroftei a pierdut astfel titlul de campion mondial WBA.

S-a retras după lupta pierdută împotriva celebrului Arturo Gatti de pe data de 24 iulie 2004, ce a contat pentru centura WBA a canadianului de la o categorie superioară. Pe 23 noiembrie 2012, a devenit noul președinte al Federației Române de box înlocuindu-l pe Rudel Obreja. Moșu' s-a stabilit în Canada, unde are o sală și antrenează juniori. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!