Meciul, urmărit de o planetă întreagă pe o cunoscută platformă de streaming, s-a încheiat cu victoria britanicului prin knockout în repriza a șasea, însă drumul până la victoria care i-a adus 70 de milioane de lire sterline în conturi a fost presărat cu momente care au testat răbdarea tuturor.
Deși britanicul a părăsit arena învingător, lăsându-l pe Jake Paul cu o fractură de mandibulă, prima jumătate a luptei a fost departe de spectacolul promis. Revenit în circuit după o pauză de 15 luni, Joshua a început lent, vizibil „ruginit”, în timp ce adversarul său a apelat la o serie de tertipuri pentru a fragmenta ritmul: alunecări simulate, acuzații de lovituri sub centură și îmbrățișări repetate.
Spectacolul a devenit atât de anost încât arbitrul de centru, Christopher Young, a cedat nervos la finalul rundei a patra. Într-o scenă rară la acest nivel, „cavalerul” din ring a oprit acțiunea, i-a chemat pe cei doi combatanți la mijlocul ringului și i-a pus la punct fără menajamente, cerându-le să ofere publicului ceea ce a plătit.
„Nu înțeleg ce faceți! Fanii nu au plătit să vadă prostia asta, așa că treceți la treabă!”, le-a transmis arbitrul celor doi combatanți.
Explicațiile lui AJ și provocarea pentru „The Gypsy King”
Avertismentul a funcționat. Două runde mai târziu, Joshua a turat motoarele și a încheiat conturile înainte de limită. Imediat după meci, fostul dublu campion mondial a recunoscut că planul tactic a durat mai mult decât anticipase și a vorbit despre dificultatea de a boxa împotriva unui adversar care a încercat doar să supraviețuiască.
„Nu a fost cea mai bună performanță. Scopul final a fost să-l pun pe Jake Paul jos și să-l rănesc. Asta a fost cerința înainte de meci, asta am avut în minte. A durat puțin mai mult decât mă așteptam, dar dreapta și-a găsit în cele din urmă destinația. Jake Paul s-a descurcat foarte bine în seara asta, vreau să-i dau credit. S-a ridicat de nenumărate ori. A fost dificil pentru el acolo, dar a continuat să încerce să găsească o cale.
E nevoie de un bărbat adevărat să facă asta. Trebuie să-i dai credit lui Jake pentru încercare, dar a dat peste un luptător adevărat în seara asta. Ne-am scuturat de rugină, abia aștept 2026. Dacă Tyson Fury e atât de serios pe cât spune și vrea să lase tastatura și să-și pună niște mănuși, să vină să lupte cu unul dintre cei mai reali luptători de aici. Intră în ring cu mine data viitoare dacă ești cu adevărat un băiat rău!”, a spus Anthony Joshua.