BBC scrie despre romanul Mihai Nistor, singurul boxer care l-a facut KO pe Joshua: "L-as putea bate si acum!"

Mihai Nistor Anthony Joshua Box
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Aprilie 2017, 14:53
Data actualizarii: Marti 25 Aprilie 2017, 14:59

Marele meci de pe Wembley dintre Anthony Joshua si Wladimir Klitschko va avea loc sambata de la ora 21.00, in direct la ProTV!

BBC a publicat, in editia online, un reportaj cu pugilistul Mihai Nistor, cel care in 2011 l-a invins, la amatori, pe actualul detinator al centurii IBF la categoria grea, Anthony Joshua. BBC prezinta drumurile diferite urmate de cei doi sportivi dupa acea intalnire, cu doar cateva zile inainte de meciul anului, pentru unificarea centurilor IBF si WBA, dintre Joshua si Vladimir Klichko, unul dintre cele mai mari evenimente din istoria boxului britanic, care va avea loc pe Stadionul Wembley.

Nistor l-a invins prin KO in repriza a treia pe Joshua, in turul al treilea al Campionatelor Europene din Turcia. De atunci, carierele lor au avut trasee total diferite. Britanicul a castigat anul urmator titlul olimpic, la Londra, apoi a trecut la profesionism, devenind campion IBF. Ca profesionist, boxerul de origine nigeriana a castigat prin KO toate cele 18 lupte disputate.

Pe 29 aprilie, Joshua va lupta cu uraineanul Vladimir Klichko, pentru unficarea centurilor IBF si WBA, intr-o gala care va avea loc pe Stadionul Wembley, la care se estimeaza o reteta de peste 90.000 de bilete vandute si burse de multe milioane de lire sterline.

In timp ce Joshua castiga milioane, Nistor, in varsta de 26 de ani, supravietuieste in apartamentul sau din Bucuresti, este inca amator, cu un venit modest, de 1.500 de dolari pe luna, scrie BBC. De ce respinge el bogatia din box?

"Nu fac acest sport pentru bani. il fac din placere, pentru ca nu castigi daca esti motivat de bani", explica romanul. Nistor si-a amintit cu placere de ziua in care l-a invins pe Joshua. "A fost o zi speciala. Antrenorul mi-a spus. <Nu-ti face griji, Joshua e mare, dar va cadea repede daca-l lovesti corect.> Nu stiam cine este sau ce o sa ajunga... Era un boxer bun, se misca tot timpul si avea o lovitura puternica de pumn. L-am batut in 2011 si in 2012 a fost campion olimpic", a spus Nistor, razand.

Mihai Nistor a cucerit medalia de bronz in Turcia, dar a ratat apoi calificarea la JO din 2012. La Rio, el a fost eliminat in turul al doilea. "Nu stiu la ce s-au uitat arbitri. Am pierdut prima runda din cauza emotiilor, dar a doua si a treia le-am castigat clar", a declarat singurul pugilist roman participant la JO din 2016.

Nistor a inceput boxul la 16 ani si multi cosiderau ca este prea tarziu pentru a realiza ceva important in acest sport. Totusi, la trei luni dupa ce si-a legat manusile pentru prima data, el a castigat titlul national la categoria grea.

"Nu sunt prea talentat, dar imi place lupta si imi place sa muncesc... Munca grea, munca grea, munca grea. Daca nu ai mult talent si muncesti din greu o sa invingi talentul de fiecare data", a spus cel supranumit "Tyson de Romania". "Sunt ca Tyson pentru ca am putere si mobilitate", a explicat el.

Mihai Nistor isi amana trecerea la profesionism deoarece doreste sa devina campion olimpic: "Romania are doar un boxer campion olimpic, Nicolae Linca, la Melbourne, in 1956. Este eroul meu. imi aman trecerea la profesionism deoarece vreau sa castig medalia de aur la Tokyo."

Romanul spune ca diferenta de bogatie si statut dintre el si Joshua nu-l preocupa. El este bucuros de viata de familie pe care o are. Totusi, Nistor crede ca l-ar putea invinge din nou pe Joshua daca s-ar intalni. "Vad multe imperfectiuni la Joshua... Se lasa prea descoperit. L-as studia o luna si as pune la punct tactica impreuna cu antrenorul meu", a afirmat Nistor.

In materialul sau, reporterul BBC nu uita sa aminteasca faptul ca Romania este "una dintre cele mai sarace si corupte tari din Europa" si sa remarace "sirul nesfarsit de blocuri decolorate din era comunista".

Sursa: News.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!