Finala de la „Telekom Center Athens” a fost o nouă confruntare de gală între cele două forțe ale Europei, într-o reeditare a duelului dramatic din 2023, câștigat atunci de madrileni.
De această dată, grecii și-au luat revanșa. Evan Fournier a fost liderul lui Olympiacos, cu 20 de puncte, în timp ce Alec Peters și-a trecut în cont 16.
Real Madrid a început excelent partida și a condus cu 15-3 după o serie impresionantă de aruncări de trei puncte. Trey Lyles a fost omul primei reprize pentru spanioli și a terminat meciul cu 24 de puncte, dintre care 21 înainte de pauză.
După 13 ani, Olympiacos a ridicat titlul Euroligii
Totuși, Olympiacos a intrat la vestiare în avantaj, 46-44, iar repriza secundă a oferit un adevărat thriller. Cele două echipe au fost lidere pe tabelă de mai multe ori, iar finalul a fost incendiar.