”Trebuie să se controleze”. Darwin Nunez, ”tras de urechi” de Virgil van Dijk, după ce a luat ”roșu” la primul meci pe Anfield

Darwin Nunez Liverpool Virgil van Dijk Anglia Darwin Nunez
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 August 2022, 19:03
Data actualizarii: Marti 16 August 2022, 19:03

Darwin Nunez trebuie să înveţe "să se controleze", spune Virgil van Dijk, coechipierul său de la Liverpool, după ce fotbalistul uruguayan a fost eliminat în meciul de luni cu Crystal Palace, încheiat 1-1, informează AFP.

Atacantul de 23 de ani, venit în iunie de la Benfica Lisabona, a văzut cartonaşul roşu după ce l-a lovit cu capul pe Joachim Andersen. El a primit o suspendare de trei meciuri.

Darwin Nunez, cartonaș roșu în primul meci pe Anfield!

Ivorianul Wilfried Zaha a deschis scorul pentru Crystal Palace. Columbianul Luis Diaz a egalat când echipa antrenată de Juergen Klopp evolua în zece oameni.

"Îl susţine şi el ştie că asta nu trebuie să se repete şi sperăm că va ţine cont de asta. Trebuie să se controleze. Trebuie să ştie că astfel de lucruri se întâmplă, mai ales în Premier League. Va fi o ucenicie şi sperăm că asta nu se va mai întâmpla", a spus Van Dijk.

Liverpool nu are decât 2 puncte după două etape şi este pe poziţia a 12-a a clasamentului, la 4 puncte de liderul Manchester City.

Klopp avea deja probleme în atac, Diogo Jota şi Roberto Firmino fiind indisponibil în meciul de luni, iar Nunez nu va putea fi folosit în partidele cu Manchester United, Bournemouth şi Newcastle United.

Agerpres.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!