Tottenham se află într-o situație dificilă, chiar dacă a remizat pe terenul lui Liverpool, scor 1-1, după cinci înfrângeri consecutive în campionat. Londonezii rămân la un singur punct distanță de zona retrogradabilă din Premier League.
Echipa lui Radu Drăgușin riscă un adevărat dezastru dacă va ajunge în Championship după 49 de ani: financiar, Tottenham ar pierde enorm, o sumă estimată la 250 de milioane de lire sterline, adică echivalentul a aproximativ 290 de milioane de euro, scrie talksport.
Tottenham ar putea avea parte de un ”Armaggedon financiar” dacă retrogradează
Cel mai probabil, ”Armaggedon-ul financiar”, așa cum este descris de sursa citată anterior, ar veni în urma pierderii banilor din drepturile TV, care sunt uriașe în Premier League, dar și din eventuale sponsorizări pe care Tottenham le-ar putea pierde dacă va juca în Championship.
În ultima vreme s-a zvonit că Igor Tudor (47 de ani) ar putea părăsi echipa după doar cinci meciuri, având în vedere rezultatele modeste cu care și-a început ”mandatul” și situația dificilă în care se află echipa.
În spațiul public au apărut și alte nume de antrenori care pot prelua echipa: Sean Dyche, Mauricio Pochettino, Roberto de Zerbi, Ryan Mason sau Robbie Keane.
Tottenham, în luptă pentru evitarea retrogradării
Tottenham are 30 de puncte, este pe locul 16 și se află în fața unui meci important în lupta pentru evitarea retrogradării din Premier League.
Va juca pe 22 martie pe teren propriu cu Nottingham Forest, echipă aflată pe locul 17, cu 29 de puncte, iar o victorie ar reprezenta o gură imensă de aer pentru echipa lui Radu Drăgușin.