Surpriză! Nu cele mai scumpe transferuri de la City sunt și cele mai bune

Manchester City Mercato Extern Pep Guardiola Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Iunie 2022, 22:47
Data actualizarii: Vineri 17 Iunie 2022, 22:48

Manchester City a câștigat pentru a doua oară la rând Premier League în Anglia. Cu o echipă de top, în care s-a investit mai mult de un miliard de euro în ultimii zece ani, „cetățenii” au excelat și prin transferuri modeste.

Josep Guardiola (51 de ani) a preluat gruparea de pe Etihad la începutul anului 2016 și de atunci City a aruncat cu banii pe geam. Peste 1 miliard de euro a scos din buzunar șeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan (51), patronul clubului, pentru extravaganțele lui Pep.

Care sunt, de fapt, cele mai bune mutări ale lui Manchester City, potrivit publicației GOAL

Cap de listă este nimeni altul decât Sergio Aguero (34). Argentinianul a avut o carieră de vis în tricoul "cetățenilor". Atacantul, cu o înălțime de doar 1.73m, a sosit pe Etihad în sezonul 2011/12. City a plătit 40 de milioane de euro spaniolilor de la Atletico Madrid pentru a-l aduce la echipă pe Kun Aguero. De atunci, argentinianul a punctat de 260 de ori în toate competițiile pentru gruparea din Manchester, în 390 de meciuri. A câștigat cinci tilturi de campion (2012, 2014, 2018, 2019, 2021), șase Cupa Ligii (2014, 2016, 2018, 2019, 2020, 2021), trei Supercupe (2013, 2019, 2020) și un FA Cup (2019).

În 2006, City l-a adus pe Joe Hart (35) în Manchester pe 900.000 de euro, conform Transfermarkt.. Portarul, care a prins 75 de selecții în tricoul reprezentativei Angliei, i-a apărat pe "cetățeni" în 347 de partide, în mai mult de 10 ani petrecuți la echipă. Gruparea de pe Etihad l-a onorat pe englez prin redenumirea unui teren de antrenament pentru portaru cu numele său, Joe Hart. 

Au chiar și statuie! 

Vincent Kompany (36) a ajuns la Manchester City în vara anului 2008, transferat pe opt milioane și jumătate de euro de la Hamburger și s-a făcut remarcat în cei unsprezece ani petrecuți la trupa de pe Etihad. Cea mai mare cotă pe piață a belgianului a fost între 2012 și 2014, când valora 35 de milioane de euro. Are patru titluri de campion cu City (2012, 2014, 2018, 2019), patru Cupa Ligii (2014, 2016, 2018, 2019), două Supercupe (2013, 2019) și două FA Cup (2011, 2019). Vincent Kompany are propria sa statuie în fața stadionului, împreună cu David Silva, inaugurată în august 2021.

David Silva (36) a făcut senzație la City în 10 ani. A fost mutat în vara lui 2010 de la Valencia pentru suma modică de aproape 29 de milioane de euro. Cea mai importantă cotă pe piață a avut-o la 26 de ani, în 2013: 50 de milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate. Silva și-a adăugat în cont de-a lungul carierei de patru ori titlul de campion Premier League (2012, 2014, 2018, 2019), cinci Cupa Ligii (2014, 2016, 2018, 2019, 2020), două FA Cup (2019, 2011) și trei Supercupe (2013, 2019, 2020).

Primul trofeu după 35 de ani

Carlos Tevez (38) a purtat doar trei ani tricoul "cetățenilor", dar prestațiile sale au rămas în istorie. Suma de transfer a atacantului a fost de doar 9 milioane de euro, în 2009. Argentinianul, cotat la 25 de milioane de euro în momentul sosirii în Manchester, i-a adus lui City primul trofeu după 35 de ani: FA Cup, în 2011. Chiar dacă s-a făcut remarcat la rivala United, Tevez a valorat cel mai mult pe piață în perioada sa de la City, 40 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. 

Transferurile recente ale grupării de pe Etihad

  • Erling Haaland (21) - 60 milioane de euro (2022/23)
  • Jack Grealish (25) - 117.5 milioane de euro (2021/22)
  • Ruben Dias (23) - 68 milioane de euro (2020/21)
  • Nathan Ake (25) - 45.3 milioane de euro (2020/21)
  • Ferran Torres (20) - 33.5 milioane de euro (2020/21) 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!