Juventus Torino a demarat discuţiile preliminare cu portarul italian Guglielmo Vicario, care evoluează în prezent în Anglia, la Tottenham Hotspur, echipa fundaşului român Radu Drăguşin, anunţă cotidianul Tuttosport.

Guglielmo Vicario, aproape de Juventus Torino

Vicario, aflat în atenţia mai multor cluburi, doreşte să revină din vară în Serie A, iar preţul său este estimat la aproximativ 20 de milioane de euro.

Internaţionalul italian câştigă 2,6 milioane de euro pe sezon la gruparea din nordul Londrei, un salariu pe care Juventus şi-l permite, adaugă publicaţia italiană, citată de Agerpres.

O altă echipă interesată de serviciile lui Vicario este Inter Milano, actualul lider din Serie A, echipă antrenată de românul Cristian Chivu.