OFICIAL Lukic a semnat cu o nou-promovată din Premier League: „Abia aștept să debutez!”

Lukic a semnat cu o nou-promovată din Premier League: „Abia aștept să debutez!” Premier League

Premier League se vede în exclusivitate pe VOYO.

Ipswich Town a anunțat transferul mijlocașului sârb Sasa Lukic de la Fulham. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a semnat un contract valabil până în vara lui 2030, iar suma mutării nu a fost dezvăluită.

Lukic este al doilea jucător transferat de Ipswich de la Fulham în această vară, după fundașul marocan Issa Diop. TOATE DETALIILE AICI

„Sunt mândru că am semnat cu acest club. Știu că există o istorie importantă aici și suporteri extraordinari, așa că abia aștept să încep. Am mai jucat pe Portman Road în Premier League, iar atmosfera a fost una dintre cele mai bune pe care le-am trăit. Abia aștept să joc aici ca gazdă”, a declarat Lukic.

Noul fotbalist al lui Ipswich se descrie drept un mijlocaș box-to-box: „Sunt un jucător box-to-box care dă totul de fiecare dată când intră pe teren”.

Lukic nu e la prima experiență în Premier League

Sârbul a ajuns la Fulham în ianuarie 2023, de la Torino, și a bifat 106 apariții pentru formația londoneză în toate competițiile. În sezonul trecut, a evoluat în 26 de partide din Premier League.

Anterior, Lukic a petrecut șapte ani la Torino, pentru care a strâns 168 de meciuri și 14 goluri. A mai evoluat pentru Partizan Belgrad, Teleoptik și Levante.

La nivel internațional, Lukic are 62 de selecții pentru Serbia. A participat la Campionatul Mondial din 2022, unde a evoluat în toate cele trei meciuri din grupe, dar și la EURO 2024, unde a bifat trei apariții.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!