După 31 de etape desfășurate în primul eșalon al Angliei, care se vede pe VOYO, Liverpool a obținut 49 de puncte, după ce a bifat 14 victorii, șapte rezultate de egalitate și 10 înfrângeri.
Pentru Liverpool urmează meciul cu Manchester City din sferturile de finală FA Cup, care e sâmbătă după-amiază, de la 14:45, tot pe platforma VOYO.
Liverpool i-a decis viitorul lui Arne Slot
Mohamed Salah, starul lui Liverpool, va pleca după 9 ani petrecuți pe Anfield de la campioana Angliei. Încă nu se știe însă unde va ajunge după ce se va despărți de ”cormorani”.
Totuși, se știe că Liverpool caută soluții pentru a compensa plecarea unuia dintre cei mai importanți jucători din ultimul deceniu.
Misiunea nu va fi însă deloc ușoară, având în vedere declarațiile lui Arne Slot, care a lăsat de înțeles că va rămâne la echipă după acest sezon și că plănuiește alături de Liverpool cum vor arăta ”cormoranii” în următorul sezon.
”Nu există niciodată un singur jucător care să-l poată înlocui pe Mo. El este unic, iar de aceea este atât de special. Nu poți găsi un înlocuitor pentru Mo. Poate că poți, dar nu ar fi disponibil.
(n.r. Te implici în planurile pentru transferuri de la vară?) Da, sunt implicat în planificarea pentru vară. Știu de ce pui această întrebare”, a spus Slot, potrivit Liverpool.com.