Liverpool e gata să ia o piesă importantă din echipa construită de Xavi la Barcelona! ”Cormoranii”, gata să facă o ofertă

Liverpool Barcelona xavi Anglia Jurgen Klopp
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Februarie 2022, 10:03
Data actualizarii: Luni 07 Februarie 2022, 10:07

Gavi (17 ani), tânărul mijlocaș al Barcelonei, a beneficiat din plin de încrederea lui Xavi și a marcat în derby-ul cu Atletico Madrid, câștigat de catalani cu 4-2.

Spaniolul a atras atenția mai multor cluburi din Europa, având în vedere situația sa contractuală. Barcelona îl mai are sub contract până în vara anului 2023, astfel că, din vară, acesta va intra în ultimul an de contract.

Liverpool este interesată de Gavi de la Barcelona

  • Jurgen Klopp

Printre echipele interesate de serviciile lui Gavi se numără și Liverpool, care este gata să facă o ofertă pentru transferul mijlocașului ”în viitorul apropiat”, scriu britanicii de la Daily Express.

Gavi are o cotă de piață impresionantă pentru un fotbalist de 17 ani. Acesta este evaluat la 45 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Oricum, este greu de crezut că Barcelona va renunța la serviciile sale, având în vedere zvonurile cum că șefii clubului lucrează la o nouă înțelegere cu tânărul fotbalist.

Cluburile vor să profite de situația delicată în care se află Barcelona din punct de vedere financiar și să transfere fotbaliștii promițători, crescuți în La Masia, printre care se numără și Gavi.

În urma succesului cu Atletico Madrid, Barcelona a urcat pe locul patru, ultimul ce asigură prezența în Champions League, cu 38 de puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!