NEWS ALERT Drăgușin va avea un antrenor nou, la Tottenham: „Au început negocierile“

Drăgușin va avea un antrenor nou, la Tottenham: „Au început negocierile“ Premier League

Schimbarea croatului Igor Tudor (47 de ani) din funcție e o chestiune de ore.

Ultima șansă pentru Tottenham! Iată ce înseamnă această pauză competițională, la nivel de cluburi, care tocmai a început, prilejuită de barajele de calificare pentru Cupa Mondială (11 iunie – 19 iulie).

Profitând de faptul că următorul meci, cel din deplasare cu Sunderland, e programat pentru 12 aprilie, conducerea londonezilor a demarat, pe repede înainte, operațiunea schimbării antrenorului. Potrivit presei britanice, în următoarele ore, va fi oficializată despărțirea de Igor Tudor, după mandatul catastrofal al croatului, început în februarie. Sport.ro a arătat aici bilanțul șocant al tehnicianului care l-a înlocuit pe Thomas Frank.

Roberto De Zerbi, favoritul principal al conducerii

În acest context, șefii clubului pregătesc și numirea înlocuitorului lui Igor Tudor. Iar în capul listei e italianul Roberto De Zerbi (foto, sus, 46 de ani), liber de contract după ce a plecat de la Marseille, în februarie. 

Roberto De Zerbi e favoritul principal pentru a prelua Tottenham. Pentru că a mai lucrat, în Premier League (n.r. – a fost la Brighton, între 2022-2024) și cunoaște această competiție. În cazul în care nu se va ajunge, totuși, la o înțelegere cu De Zerbi, alternativele conducerii sunt Harry Redknapp și Glen Hoddle“, a anunțat Football Insider.

Sursa citată a notat că negocierile cu De Zerbi sunt în derulare, însă italianul ezită să zică „Da“, având în vedere situația critică a echipei, în acest punct al sezonului.

Tottenham avea în plan aducerea lui De Zerbi din vară, însă situația actuală din clasament a obligat conducerea să ia legătura cu italian pentru instalarea sa imediată pe bancă. Indiferent de cine va veni în locul lui Tudor, un lucru e cert: rămânerea sa pe bancă, pe termen lung, va fi condițională de salvarea de la retrogradare“, a precizat Football Insider.

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!