Radu Drăgușin (23 de ani) are șanse minime, de a juca în mod constant la Tottenham la ora actuală, dar poate privi jumătatea plină a paharului. Din mai multe motive!

În primul rând, el a trecut deja peste accidentarea care l-a ținut pe tușă, aproape 11 luni. Apoi, de serviciile sale se interesează foarte multe echipe importante. AS Roma, Juventus, AC Milan, Inter și Fiorentina au fost formațiile despre care s-a scris că și l-ar dori pe Radu, în această iarnă. Fie printr-un transfer definitiv de la Tottenham, fie sub forma de împrumut. 

De pe această listă, variantele Roma și Fiorentina ies mai mult în evidență. Pentru că, în ultimele zile, presa italiană a oferit mai multe detalii despre posibila trecere a lui Drăgușin la una din aceste grupări. Acum, cei de la violanews.com, site care furnizează știri despre Fiorentina, au explicat că stoperul român reprezintă ținta principală a clubului pentru perioada mercato.

Visul lui Fabio Paratici (n.r. – director sportiv Fiorentina) e aducerea lui Radu Drăgușin de la Tottenham. Dar nu va fi ușor ca jucătorul să fie convins să îmbrace tricoul viola. E nevoie de muncă de convingere pentru aducerea sa, întrucât Drăgușin n-a fost niciodată entuziasmat de ideea de juca pentru o echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării. Desigur, antrenorul Vanoli trebuie să-și dea OK-ul pentru această mutare, dar abia după ce va afla și poziția românului și disponibilitatea sa pentru a juca pentru o formație în criză, cum e Fiorentina, la ora actuală“, a notat violanews.com.

În acest moment, Fiorentina e pe 18 din 20, în Serie A, poziție care duce în liga secundă. Echipa e la trei puncte distanță de locul 17, ocupat de Genoa lui Dan Șucu, primul care asigură rămânerea în Serie A.