Radu Drăgușin (23 de ani) e de departe cel mai căutat fotbalist de la Tottenham, la ora actuală! Ceea ce reprezintă o situație paradoxală, în condițiile în care vorbim despre un stoper care abia a adunat câteva minute pe teren, într-un meci oficial, după aproape un an pe tușă.

Faptul că Radu s-a refăcut, după o accidentare gravă, și are dorința de a juca, în mod constant, l-a adus în atenția grupărilor puternice din Serie A. De serviciile sale se interesează Inter, Napoli, Juventus și AS Roma. Dintre acestea, ultima formație face cel mai puternic „pressing“, în încercarea de a obține semnătura jucătorului.

Dezvăluirea italienilor: AS Roma îl vrea pe Drăgușin doar sub forma de împrumut

Site-ul forzaroman.info tocmai a publicat un amplu articol, în care a abordat subiectul Radu Drăgușin. Potrivit sursei citate, acest caz e unul complicat. Pentru că jucătorul vrea să evolueze, săptămânal, după ce a pierdut un an întreg din cauza unei accidentări. Tottenham, în schimb, nu vrea să-l vândă, dar nici nu-i poate garanta acum prezența constantă în echipă. Și aici intră AS Roma în ecuație.

Gasperini (n.r. – antrenorul Romei) insistă pentru aducerea lui Drăgușin. Deocamdată însă, clubul s-a lovit de refuzul lui Tottenham de a-l vinde pe român. Ceea nu reprezintă însă o problemă pentru AS Roma. Pentru că cei de aici îl vor pe Drăgușin doar sub forma de împrumut. În acest moment, negocierile sunt în derulare. Iar Gasperini are și o variantă de rezervă: Disasi de la Chelsea“, au explicat italienii.