Decizia a venit după ce londonezii au sărbătorit câștigarea UEFA Europa League, trofeu pe care Levy l-a adus în vitrina clubului după 17 ani de așteptare.
„Sunt extrem de mândru de munca pe care am realizat-o împreună cu echipa de conducere și cu toți angajații noștri. Am transformat acest club într-o forță globală care concurează la cel mai înalt nivel”, a declarat Levy.
„Mai mult decât atât, am construit o adevărată comunitate și am avut norocul să lucrez cu unii dintre cei mai buni oameni din acest sport, de la echipa de la Lilywhite House și Hotspur Way până la toți jucătorii și antrenorii de-a lungul anilor. Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor care m-au susținut de-a lungul timpului. Nu a fost mereu un drum ușor, dar s-au făcut progrese importante”, a continuat fostul oficial.
Daniel Levy pleacă după 25 de ani la cârma clubului
În cei 25 de ani la conducerea lui Tottenham, londonezii au participat în 18 din ultimele 20 de sezoane în competiții europene.
Sub mandatul său, clubul a devenit o prezență constantă în Premier League și competițiile europene, culminând cu victoria din UEFA Europa League, sezonul trecut.
Conform presei engleze, Vinai Venkatesham va prelua rolul de CEO al clubului, în timp ce Peter Charrington va ocupa funcția de președinte neexecutiv.