Chiar dacă, recent, era înarmat cu mult optimism în ciuda startului slab de sezon al echipei sale, Becali spune acum că va fi dificil ca echipa sa să recupereze avansul de 14 puncte al Universității Craiova.

Gigi Becali: ”E foarte greu”

Oltenii au avut un start perfect de sezon. Sunt primii în clasament, cu 20 de puncte, la două distanță de urmăritoarea Rapid, iar în Conference League au reușit să se califice în faza principală, performanță care a adus o sumă impresionantă în conturile clubului.

Becali e convins că FCSB va avea o misiune dificilă, mai ales că Universitatea Craiova este antrenată de Mirel Rădoi, finul său.

Anul ăsta e puțin mai greu. Anul trecut aveam niște echipe care nu erau așa de puternice, anul ăsta e Mirel acolo, care e prea șmecher în fotbal. E greu să remontezi cu Mirel 14 puncte, e foarte greu. Noi sperăm să le remontăm”, a spus Becali, la Digi Sport.

După egalul cu CFR Cluj din ultima etapă, FCSB a rămas cu doar șase puncte după opt runde. După pauza competițională, campioana României se va deplasa pe terenul penultimei clasate, Csikszereda.

Programul lui FCSB în Europa League 2025/26:

  • 25 septembrie 2025, 19:45 – Go Ahead Eagles - FCSB
  • 2 octombrie 2025, 19:45 – FCSB - Young Boys Berna
  • 23 octombrie 2025, 19:45 – FCSB - Bologna
  • 6 noiembrie 2025, 19:45 – FC Basel - FCSB
  • 27 noiembrie 2025, 22:00 – Steaua Roșie Belgrad - FCSB
  • 11 decembrie 2025, 22:00 – FCSB - Feyenoord
  • 22 ianuarie 2026, 22:00 – Dinamo Zagreb - FCSB
  • 29 ianuarie 2026, 22:00 – FCSB - Fenerbahce