Conducerea lui Atletico Madrid nu a vrut să-l cedeze pe Julian Alvarez la o rivală din La Liga, astfel că posibilitatea unui transfer rămâne deschisă în afara Spaniei, având în vedere că Alvarez este în conflict de ceva timp cu fanii echipei.
Tottenham, gata să ofere 130 de milioane de euro pentru Julian Alvarez!
După ce s-a zvonit că Arsenal ar vrea să-l transfere, acum se pare că ”pe fir” a intrat și rivala londoneză Tottenham, care este gata să facă o ofertă impresionantă pentru a-i convinge pe cei de la Atletico Madrid să renunțe la fostul campion mondial.
Potrivit publicației El Nacional, Tottenham pune la bătaie nu mai puțin de 130 de milioane de euro în ianuarie pentru a-l transfera pe sud-american. Londonezii s-au gândit deja la contractul lui Alvarez, care ar urma să conțină și o clauză de reziliere.
După ce s-a salvat la limită de la retrogradare în sezonul precedent, Tottenham a investit o sumă impresionantă în transferuri, de peste 366 de milioane de euro. Momentan, rezultatele nu au fost cele așteptate, deoarece echipa este ultima în clasamentul din Premier League, cu doar două puncte după cinci runde.
După reluarea campionatului, Tottenham se va deplasa pe terenul celor de la Manchester United, sâmbătă, 10 octombrie, de ora 19:30, LIVE pe VOYO.