Arsenal a transferat doi PUSTI din Romania! Ei sunt urmasii lui Keseru din Oradea! Mesajul inainte de plecare

Arsenal Claudiu Micovschi Ricardo Farcas Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 August 2014, 18:47
Data actualizarii: Marti 19 August 2014, 18:47

Doi juniori din Oradea intra in istoria fotbalului romanesc! Ei vor sa le calce pe urme lui Keseru si Puscas, doi jucatori care au ajuns din Oradea la Nantes si Inter inca din copilarie. 

Din Oradea, direct la Arsenal! Clubul englez a transferat doi pusti romani dupa ce i-a testat cateva saptamani la academia proprie de la Salonic! Arsene Wenger a deschis centru de copii pentru a descoperi talente din zone, iar doi pusti romani au profitat din plin!

Ricardo Farcas si Claudiu Micovschi au mers la teste la Salonic, iar acolo au impresionat. Arsenal le-a oferit contracte pe doi ani. Ricardo Farcas are 14 ani si va invata fotbal la Salonic, in timp ce Claudiu Micovschi va merge direct la Londra pentru a studia la celebra academie a tunarilor.

"Imi doresc sa ma pregatesc cat mai bine si sa profit de sansa pe care o am. Telul meu este sa ajung sa semnez un contract de profesionist, iar evolutiile sa ma propulseze la echipa mare a lui Arsenal. Un alt obiectiv este sa ajung sa imbrac tricoul echipei nationale", spune Ricardo.

"Tata m-a sustinut cel mai mult, dar am avut aproape toata familia, bunica si regretatul meu bunic (n.r. – Ilie Farcas, fost angajat la FC Bihor si Luceafarul) care ma ducea la stadion. Sper sa nu le dezamagesc asteptarile si sa-i fac mandri de mine. Ii multumesc si antrenorului Sorin Todea pentru ce a facut pentru mine", a completat pustiul, potrivit tion.ro.

Claudiu Micovschi este convocat la nationala U16, aflata in turneu in Rusia in acest moment. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!