Starul portughez al celor de la Liverpool a murit într-un accident de mașină, în cursul zilei de joi, 3 iulie. Totul s-a întâmplat în localitatea Zamora din Spania, acolo unde Jota se afla în vacanță alături de familia sa.

Ancheta, care este în desfășurare, a furnizat deja o concluzie preliminară. Se pare că accidentul ar fi fost cauzat de viteza excesivă. Acesta ar fi fost motivul pentru care un cauciuc a explodat, în timp ce mașina se afla în depășire.

După ce Liverpool a confirmat decesul lui Jota printr-un comunicat oficial, pe site-ul campioanei Angliei a fost publicată și scrisoarea emoționantă a lui Arne Slot, antrenorul care a reușit să câștige titlul la primul său sezon pe Anfield.

Sfâșiat de vestea pierderii lui Jota, antrenorul olandez a vorbit și despre ”aspectele pe care nu toată lumea le-a văzut”.

Arne Slot, scrisoare emoționantă după moartea lui Diogo Jota

„Ce să spun? Ce poate spune cineva într-un moment ca acesta, când șocul și durerea sunt incredibil de crude? Mi-aș dori să am cuvinte, dar știu că nu am.

Tot ce am sunt sentimentele pe care știu că atâția oameni le vor împărtăși despre o persoană și un jucător pe care l-am iubit și o familie la care ținem foarte mult.

Primele mele gânduri nu sunt cele ale unui manager de fotbal. Sunt despre un tată, un fiu, un frate și un unchi și aparțin familiei lui Diogo șiAndre Silva, care au trecut printr-o pierdere inimaginabilă.

Mesajul meu pentru este foarte clar, you'll never walk alone (n.r. - nu veți merge niciodată singuri). Jucătorii, staff-ul, suporterii clubului Liverpool sunt cu toții alături de voi și, din ceea ce am văzut astăzi, același lucru se poate spune despre familia mai largă a fotbalului.

Acesta nu este doar un răspuns la tragedie. Este, de asemenea, o reacție la bunătate oamenilor implicați și la respectul pe care atât de mulți îl au pentru băieți ca indivizi și pentru familie în ansamblu.

Pentru noi, ca club, sentimentul de șoc este absolut. Diogo nu a fost doar jucătorul nostru. A fost o persoană iubită de noi toți, a fost un coechipier, un coleg și în toate aceste roluri a fost special.

Aș putea spune atât de multe despre ceea ce a adus echipei noastre, dar adevărul este că toți cei care l-au văzut pe Diogo jucând au putut vedea asta. Muncă, dorință, angajament, calitate excelentă și obiective. Esența a ceea ce ar trebui să fie un jucător al lui Liverpool.

Au existat și aspecte pe care nu toată lumea le-a văzut. Persoana care nu a căutat niciodată popularitatea, dar a găsit-o oricum. Nu un prieten pentru doi oameni, ci un prieten pentru toți. Cineva care îi fcea pe ceilalți să se simtă bine doar fiind alături de ei. O persoană care ținea profund la familia sa.

Ultima dată când am vorbit, l-am felicitat pe Diogo pentru câștigarea Nations League și i-am urat mult succes la nunta sa care se apropie. În multe privințe, a fost o vară de vis pentru Diogo și familia sa, ceea ce face cu atât mai sfâșietor faptul că se termină așa.

Când am venit prima dată la club, una dintre primele melodii pe care le-am auzit a fost cea pe care fanii noștri o cântă pentru Diogo. Nu mai lucrasem cu el înainte, dar am știut imediat că, dacă suporterii lui Liverpool, care au văzut atâția jucători grozavi de-a lungul anilor, aveau o intonare atât de unică pentru Diogo, el trebuie să aibă calități speciale.

Faptul că am pierdut aceste calități în circumstanțe atât de teribile este ceva cu care nu am ajuns încă să ne confruntăm. Din acest motiv, avem nevoie ca toți cei din club să fie uniți și să fie acolo unii pentru alții. Le datorăm acest lucru lui Diogo, lui Andre Silva și familiei lor.

Condoleanțele mele se îndreaptă către soția lui Diogo, Rute, către cei trei copii frumoși ai lor și către părinții lui Diogo și Andre Silva.

Când va fi momentul potrivit, îl vom sărbători pe Diogo Jota, ne vom aminti de golurile sale și îi vom cânta cântecul. Deocamdată, îl vom aminti ca pe o ființă umană unică și îi vom plânge pierderea. Nu va fi uitat niciodată.

Numele lui este Diogo”, a scris Arne Slot.

Diogo Jota, cinci ani la Liverpool

Diogo Jota juca la Liverpool din 2020, când a fost cumpărat de la Wolves pentru 40 de milioane de lire sterline. Atacantul a marcat 65 de goluri în 182 pentru echipa de pe Anfield și a cucerit patru trofee, inclusiv Premier League în ultima stagiune.

Jota a disputat ultimul său meci pe 8 iunie, finala Ligii Națiunilor cu Portugalia, câștigată în fața Spaniei la loviturile de departajare.