VIDEO La nationala Italiei, ca la Steaua! Vezi cum a fost acuzat Cassano ca l-a batut pe fiul lui Lippi!

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 13 Noiembrie 2009, 20:00
Data actualizarii: Vineri 13 Noiembrie 2009, 20:02

Scandalul marturiilor anonime a lovit si la nationala Italiei, dupa ce acum cateva saptamani a facut senzatie la Steaua!

 Italia - Olanda in direct sambata la Sport.ro si www.sport.ro de la 21:45

Un oficial din fotbalul italian, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, a declarat intr-o emisiune de televiziune ca selectionerul Marcello Lippi nu-l convoaca la nationala pe Antonio Cassano deoarece acesta l-a lovit pe fiul sau, Davide, agent de jucatori, insa informatia a fost dezmintita.

Realizatorii emisiunii televizate "Striscia la notizia", de pe Canale 5, au avut invitat, joi seara, un responsabil din lumea fotbalului italian, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, si care a sustinut ca Marcello Lippi nu-l convoaca la nationala pe atacantul formatiei Sampdoria, Antonio Cassano, deoarece acesta l-a lovit cu pumnul pe fiul sau, Davide, intr-o discoteca.

"Cassano nu este chemat la echipa nationala, deoarece in urma cu mai multe luni l-a lovit cu pumnul pe fiul lui Lippi intr-o discoteca. Discutia, care in final s-a terminat cu o bataie, a avut loc intr-un local din Versilia (regiunea Toscana), in fata mai multor persoane", a declarat oficialul italian in cadrul emisiunii respective.

Informatia a fost dezmintita de Davide Lippi, care a declarat, pentru cotidianul Il Secolo XIX, ca "nu s-a intamplat nimic". "Nu am nimic de spus, pentru ca nu s-a intamplat nimic", a spus fiul selectionerului italian.
Intrebat de ce crede ca au aparut astfel de informatii, Davide Lippi a raspuns: "Pentru ca nu stiu ce sa mai inventeze, fac afirmatii despre tatal meu, despre mine, merg in aceasta directie. Este o rusine. Este o rusine ca exista persoane in televiziuni care conving alti oameni sa faca astfel de declaratii. Nu se fac astfel de lucruri. Aceasta problema va fi analizata de avocatii mei".

Selectionerul Marcello Lippi a facut o singura remarca ironica referitoare la acest scandal. "Da, fiul meu mai are inca fata umflata", a raspuns Lippi, atunci cand a fost intrebat de jurnalisti ce parere are despre informatiile din emisiunea "Striscia la notizia".

Antonio Cassano s-a aflat ultima data in vederile selectionerului Italiei in campania pentru Euro 2008, cand nationala era pregatita de Roberto Donadoni.

Acum cateva saptamani o inregistrare cu un presupus fotbalist al Stelei care povestea ce s-a petrecut in vestiar intre Gigi Becali si Cristiano Bergodi dupa partida cu Sheriff a creat un adevarat scandal in Liga 1!

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!