Rupe Carrick "blestemul"?
Era septembrie 2022 când Manchester United învingea pentru ultima dată Arsenal în Premier League, un 3-1 pe teren propriu într-un meci care a stat sub amprenta unei duble semnate de Marcus Rashford. Erik ten Hag o conducea pe United, Arteta era pe banca lui Arsenal și puțini erau cei care-și închipuiau că, din acea după-amiază de septembrie, va începe cea mai lungă serie fără victorie a "Diavolilor" în fața rivalei din Londra.
Dacă în trecut United era forța dominantă a duelului, lucrurile s-au schimbat complet în mandatul lui Mikel Arteta. Bascul a găsit în permanență cheia și răspunsurile la jocul propus de Ten Hag și Amorim, iar statistica ultimelor șase întâlniri directe e înfiorătoare pentru fanii echipei de pe Old Trafford: cinci succese ale londonezilor, un singur rezultat de egalitate. Dintre înfrângeri, două îi aparțin lui Amorim, iar trei sunt trecute în dreptul lui Ten Hag.
Duminică, pe "Emirates", vine rândul lui Michael Carrick să încerce marea cu degetul. Fostul mijlocaș central are ca argument victoria cu 2-0 obținută etapa trecută în derby-ul cu Manchester City, dar dă peste Arsenal, care e cea mai bună echipă pe teren propriu din campionat, cu nouă victorii și două egaluri în 11 meciuri, plus doar cinci goluri primite și 26 marcate – cea mai bună defensivă și al doilea cel mai bun atac în meciurile de pe teren propriu.
“Diavolii” au în continuare șanse la un loc de Champions League – Anglia e în continuare țara cu cel mai bun coeficient din Europa și ar putea trimite din nou cinci echipe în CL, fiind la un singur punct de Liverpool. Totodată, United nu a mai pierdut de cinci meciuri în campionat, în timp ce Arsenal nu a cedat de șapte partide, dar a remizat în ultimele două partide, 0-0 cu Liverpool și Nottingham Forest. Ultimele patru meciuri directe s-au încheiat cu sub 2,5 goluri, dar Arsenal nu a mai pierdut cu United de nouă partide pe teren propriu. În plus, la Arsenal au revenit mai toți jucătorii accidentați, singura absență fiind Calafiori, în timp ce la United va lipsi doar de Ligt.