SUPER IMAGINI cu viitorea arena de 5 stele din Craiova! Demolarea lui Oblemenco incepe dupa meciul cu Petrolul! Cand va fi gata

CSU Craiova Ion Oblemenco olguta vasilescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 August 2014, 13:22
Data actualizarii: Marti 19 August 2014, 13:37

Craiova va avea un stadion de lux in urmatorii doi ani, promite Olguta Vasilescu.

"Va fi gata in 2016!"

Adio Oblemenco! In Craiova va fi construita o noua arena, de 5 stele, pe locul legendarului stadion. Astazi a fost anuntat castigatorul licitatiei pentru noua arena din Craiova. SC Proiect Bucuresti SRL este firma care va construi un stadion comparat cu Mercedes Benz Arena din Stuttgart.

Olguta Vasilescu promite ca arena va fi gata in 2016, urmand ca demolarea stadionului Oblemenco sa inceapa dupa meciul cu Petrolul Ploiesti, din 24 august.

„In septembrie incepe demolarea la stadionul "Oblemenco". Noul stadion va fi finalizat inainte de terminarea mandatului meu, cum nici nu indrazneam sa sper...”, a scris Olguta Vasilescu pe Facebook.

Arhitectura inspirata din Constantin Brancusi

Stadionul va avea 40.000 de locuri, tribune acoperite si va fi exclusiv pentru fotbal. Arena va fi de categoria UEFA IV, unde vor putea fi organizate meciuri sub egida UEFA si FIFA. Proiectantul arenei spune ca s-a inspirat din lucrarea "Domnisoara Pogany" a lui Constantin Brancusi pentru arhitectura exterioara.

Firma castigatoare mai spune ca intreg "complexul Sportiv va include si actuala Sala Polivalenta, recent extinsa si modernizata, un centru sportiv dedicat scrimei si altor sporturi de sala, fara spatii de antrenament la momentul actual, care se vor amenaja in zone aflate sub gradenele stadionului, un teren de antrenament pentru fotbal cu pista de atletism si tribuna acoperita cu 5000 de locuri, unde se vor putea organiza meciuri cu spectatori pe perioada construirii noului stadion si o serie de amenajari exterioare cuprinzand parcari, alei de acces pietonale si carosabile, spatii verzi, imprejmuiri si porti de acces."

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!