LIVE TEXT Ecuador - Germania, de la 23:00. Selecționerul demisionează dacă nu obține calificarea în 16-imi!
Turneul CM 2026 se joacă în SUA, Canada și Mexic.
Curaçao - Coasta de Fildeş şi Ecuador - Germania, ultimele meciuri din Grupa E de la Campionatul Mondial, se dispută în această seară.
Ambele partide vor începe la ora 23:00 și vor decide, în afara deja calificatei Germania, cealaltă/celelalte echipă/echipe calificată/calificate din grupă în șaisprezecimile CM 2026.
Clasamentul LIVE din Grupa E
Antrenorul Ecuadorului va demisiona dacă echipa nu ajunge în şaisprezecimi
Selecţionerul Ecuadorului, Sebastian Beccacece, a declarat înaintea meciului cu Germania, prevăzut joi în Grupa E, că este încrezător în calificarea în şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, dar în caz contrar nu va ezita să-şi prezinte demisia, scrie DPA.
''Avem posibilitatea de a merge mai departe şi, dacă lucrurile nu funcţionează, va trebui să părăsesc un loc pe care îl iubesc foarte mult... dar ştiu că totul se rezumă la rezultate'', a spus antrenorul argentinian, miercuri, într-o conferinţă de presă.
În timp ce Germania nu mai poate rata primul loc, sud-americanii sunt pe locul trei în Grupa E cu un singur punct şi în pericol de a fi eliminaţi. Între timp, Beccacece a fost tot mai criticat pentru evoluţia de la Mondialul din SUA, Mexic şi Canada.
''Am încredere deplină în jucătorii mei, nu trebuie să schimb prea multe, dar Germania este cu siguranţă o echipă puternică, un adversar dificil'', a spus Beccacece. El a adăugat că singura problemă a fost lipsa de precizie a echipei sale în faţa porţii.
Zeci de mii de fani ecuadorieni sunt aşteptaţi să asiste la meciul din East Rutherford, chiar lângă New York. Echipa vrea să ''facă imposibilul posibil'' împotriva Germaniei, a concluzionat Beccacece, citat de Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News