VIDEO Steaua, demolată la Galați! ”Primul eșec în campionat”

Steaua, demolată la Galați! ”Primul eșec în campionat” Volei

Pentru ”militari” urmează marele derby cu Dinamo, campioana en-titre.

CS Arcada Galaţi a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 3-0 (26-24, 25-18, 25-17), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 6-a a Diviziei A1 a volei masculin.

Arcada a obţinut victoria după o oră şi 27 de minute.

Aaro Nikula a fost cel mai bun de la gălăţeni, cu 15 puncte, iar de la Steaua s-a remarcat Alexandru Raţă (ex-Arcada), cu 9 puncte. Steaua a suferit astfel primul eşec în campionat.

Aracada Galați după 3-0 cu Steaua: ”O seară pe inima publicului gălățean”

”💪 O seară pe inima publicului gălățean

🏐 Opusul Aaro Nikula, cu 15 puncte, a fost principala armă din atacul CSM Arcada în victoria din această seară, 3-0 cu Steaua. El a reușit 14 puncte din atac și 1 la blocaj.

🙌 Finlandezul a fost urmat de extrema ucraineană Ian Iereșcenko, cu 6 puncte, toate concretizate pe atac. De precizat că formația noastră, după 23-21 în primul set, a avut de anulat o minge decisivă la 23-24. Apoi, în rundele 2 și 3, elevii lui Sergiu Stancu s-au dezlănțuit.

👌 Au mai punctat pentru CSM Arcada: Štalekar 5, Bala 4, Savonsalmi 3, Vanker 3 și Dinculescu 1. Au mai jucat: Kosinski (libero), Constantin și Lohmus. Butnaru, Aldea, Cristudor și Șapoval au rămas pe margine.

👉 Rață 9, Bălean 7 și Matei 5 au fost principalii marcatori ai Stelei”, a postat la final CS Arcada Galați.

”🏐 VOLEI

Primul eșec în campionat

Roș-albaștrii nu și-au revenit după eliminarea surprinzătoare din CEV Challenge Cup, din Azerbadjan, și au suferit azi primul eșec în acest sezon al Diviziei A1: 0-3 (24-26, 18-25, 17-25) la Galați, cu Arcada.

A fost un joc dominat aproape în totalitate de către gazde, formația noastră contând doar în setul de debut, când a avut 24-23 pe serviciul lui Bălean!

🔜 Steaua trebuie să-și revină rapid pentru că în runda viitoare va primi vizita campioanei Dinamo! Derby-ul cu formația din Ștefan cel Mare va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 18:00, și va fi transmis în direct pe TVR Sport”, a transmis Steaua București pe pagina oficială de Facebook a grupării din Ghencea.

Clasamentul din Divizia A1 masculin

1. SCM Zalău 14 puncte (6 jocuri)

2. SCM ''U'' Craiova 13 (5)

3. CS Arcada Galaţi 10 (5)

4. CSM Corona Braşov 10 (6)

5. CS Dinamo Bucureşti 9 (4)

6. CSA Steaua Bucureşti 9 (4)

...

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!