Ieri, Steaua a anunțat numirea lui Marcelo Fronckowiak, vicecampion mondial cu Brazilia și dublu campion în Brazilia și Franța, în funcția de antrenor principal al echipei de volei din Ghencea.
”Un adevărat profesionist și un om de o calitate extraordinară, Marcelo Fronckowiak a oferit de curând și primele declarații în noua sa calitate: antrenor principal al formației Steaua București!”, a postat clubul ”militarilor”.
Primele declarații ale lui Marcelo Fronckowiak
”‼ Proaspăt campion al Frantei cu Tour (2025) și un obisnuit al fazelor finale în cupele europene din ultimii ani (a jucat finală în 2022 și semifinală în 2025 în Cupa CEV 2025), tehnicianul brazilian a declarat următoarele pentru pagina oficială a clubului nostru:
🎙 “Sunt foarte încântat de faptul că voi veni în România și voi antrena o echipă precum Steaua. Vin la un club mare, cu tradiție și sunt hotărât să fac lucruri importante.
Vreau să redau Stelei strălucirea de altădată. Campionatul României este unul în plină ascensiune și va fi o provocare să antrenez Steaua.
Sunt convins că, dacă vom munci cu toții, zi de zi, dacă toți vom da 100% la fiecare antrenament, atunci lucrurile pozitive nu vor întârzia să apară”.