FOTO „Toate joacă la fel” Flavia Pennetta critică tenisul feminin 

Flavia Pennetta Tenis WTA Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 10 Iunie 2023, 11:54
Data actualizarii: Sambata 10 Iunie 2023, 11:54

Prezentă la Paris, în timpul ediției 2023 a turneului de la Roland Garros, fosta câștigătoare a Openului American, italianca Flavia Pennetta se declară deopotrivă surprinsă și dezamăgită de configurația actuală a tenisului feminin.

Observând circuitul WTA, Flavia Pennetta este impresionată de fizicalitatea afișată, dar nu a găsit suficiente jucătoare care să dezvolte un tenis suficient de variat, în ultimele sezoane. 

Flavia Pennetta: „Toate joacă la fel, se bazează pe lovituri puternice.”

„Ce mă surprinde e puterea fizică a tuturor jucătoarelor, toate sunt sportive adevărate. Cu toate acestea, am impresia că varietatea lipsește. Toate joacă la fel, se bazează pe lovituri puternice. 

Sunt foarte puține jucătoare care pot să varieze tactic și să încerce diverse tipuri de lovituri,” a declarat Flavia Pennetta, conform Punto de break

Flavia Pennetta a câștigat ediția 2015 a turneului de la US Open, după o finală 100% italienească, jucată în compania Robertei Vinci. În semifinalele acelei ediții, Pennetta a dispus de Halep. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!