Emma Răducanu (22 de ani, 49 WTA) a reușit în minimum de seturi calificarea în turul secund al competiției WTA 1000 de la Madrid.
Sportiva britanică a depășit-o în runda inaugurală pe olandeza Suzan Lamens (73 WTA), scor 7-6 (4), 6-4, după două ore de joc fără un minut.
Emma Răducanu, premiu de peste treizeci de mii de euro la Madrid
Victoria i-a adus Emmei Răducanu un plus de zece mii de euro față de cecul pe care îl avea asigurat prin prezența pe tabloul principal.
Răducanu va încasa un cec de minimum €30,895, dar își poate mări suma la €52,925 în cazul în care o va elimina pe a 36-a jucătoare a lumii, Marta Kostyuk, în următorul meci.
















































