Tenisul românesc a pierdut-o pe Simona Halep (33 de ani), în februarie, după mai bine de un deceniu, în care a „trăit“ de pe urma rezultatelor sale și a atins niște borne istorice cu care ne vom mai întâlni, prea curând.
Acum, toate semnalele indică faptul că se apropie și ieșirea de pe scenă pentru o altă jucătoare remarcabilă din istoria tenisului nostru. Vorbim despre Sorana Cîrstea (35 de ani). Încă de anul trecut, ea a recunoscut că acesta poate fi ultimul ei sezon în circuitul WTA. Acum, pare că acest scenariu prinde contur, tot mai mult.
Sorana Cîrstea, locul 169 WTA
Astăzi, a fost actualizată ierarhia tenisului feminin, după rezultatele de săptămâna trecută. Aici, Sorana Cîrstea a mai coborât un loc, ajungând pe 169 WTA! „Sori“ n-a mai fost atât de jos din 14 februarie 2016, când ajunsese pe locul 199 WTA.
Căderea actuală a Soranei are o explicație simplă: rezultatele nu o mai ajută! Revenită pe teren, sâmbătă, la Bad Homburg (Germania), după o perioadă de absență cauzată de accidentări, românca a cedat în turul I: 2-6, 3-6 cu Tomljanovic (80 WTA).
Astfel, în acest moment, Cîrstea a pierdut ultimele trei partide disputate în circuitul WTA, la Bad Homburg (pe iarbă) și la Madrid (zgură) și la Miami (hard). Ultima ei victorie datează din 18 martie: 6-3, 7-6 cu Cocciaretto (122 WTA), la Miami.
În total, în 2025, Sorana Cîrstea a înregistrat 8 victorii și 10 înfrângeri.
Sorana Cîrstea, pe locul 2 în clasamentul banilor
În ciuda acestui bilanț sportiv slab, sub nivelul ei obișnuit, Sorana Cîrstea stă foarte bine în clasamentul banilor.
Aici, în dreptul ei e trecută suma de 526,041 de dolari adunată din turnee, în acest an. Dintre românce, doar Jaqueline Cristian (50 WTA) o depășește pe „Sori“, în clasamentul banilor din acest sezon, având 605,469 de dolari din diferite turnee. Podiumul româncelor e completat de Gabriela Ruse (57 WTA) cu suma de 450,777 de dolari.
De-a lungul carierei sale, Sorana Cîrstea a adunat suma de 10,247,871 de dolari din tenis. Singura româncă aflată peste ea e Simona Halep cu 40,236,618 de dolari.















