După sfertul de finală jucat la Roland Garros, cea mai bună jucătoare de tenis a României, la ora actuală, Sorana Cîrstea își îndreaptă atenția spre cel de-al treilea turneu de mare șlem al anului.
Pe iarba de la Wimbledon, jucătoarea din Târgoviște - număr 18 WTA, la 36 de ani - va primi replica unei cehoaice în vârstă de 20 de ani, Sara Bejlek, în runda inaugurală a ediției 2026. Bejlek este număr 45 mondial, în ierarhia WTA.
Sorana Cîrstea, singura jucătoare din România care va porni ca favorită, în primul tur
A doua jucătoare a țării noastre în clasamentul mondial, Jaqueline Cristian o va întâlni pe Iva Jovic din SUA (18 ani, 17 WTA). Deși pornește cu a doua șansă la victorie, din perspectiva clasamentului, Cristian are plusul experienței, în raport cu jucătoarea nord-americană.
Gabriela Ruse a avut mai multă șansă la tragerea la sorți, urmând să o înfrunte pe Catherine McNally (24 de ani, 50 WTA). Forma de moment a jucătoarei din București - ajunse în semifinalele turneului WTA 500 de la Bad Homburg - o recomandă, în ciuda oboselli, pentru o calificare în turul secund.
Meciurile româncelor în primul tur la Wimbledon 2026
- Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) - Sara Bejlek (20 de ani, 45 WTA)
- Jaqueline Cristian (28 de ani, 38 WTA) - Iva Jovic (18 ani, 17 WTA)
- Gabriela Ruse (28 de ani, 105 WTA) - Catherine McNally (24 de ani, 50 WTA)
- Irina Begu (35 de ani, 211 WTA) - Katie Swan (27 de ani, 196 WTA)
Nu în ultimul rând, Irina Begu va avea o oportunitate bună de a triumfa pe tabloul principal de la Wimbledon, într-un joc cu Katie Swan (27 de ani, 196 WTA).
În turneul individual feminin, Serena Williams va reveni cu un meci incomod în turneele de mare șlem, sportiva cu 23 de titluri de mare șlem în palmares fiind programată la o confruntare cu australianca Maya Joint (20 de ani, 39 WTA).
























































































































