Coco Gauff, ocupanta locului 2 în clasamentul WTA, a contracarat jocul puternicei Aryna Sabalenka. A răpus-o pe oponenta sa, lider mondial, cu scorul de 6-7/5, 6-2, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 40 de minute.
Coco Gauff, campioană la Roland Garros 2025, a cucerit al doilea titlu de Grand Slam al carierei
Pentru Coco Gauff este al doilea turneu de Grand Slam pe care îl câştigă în carieră, la individual, după US Open 2023. Trebuie amintit că Gauff a câştigat turneul de dublu feminin la Roland Garros, în anul 2024.
- Campioana va primi un cec de €2,550,000, un premiu mai mare cu 6,25% decât cel acordat Igăi Swiatek anul trecut.
Gauff e doar a treia jucătoare din Statele Unite care câștigă Roland Garros-ul în ultimele trei decenii, alăturându-se unor nume uriașe precum Jennifer Capriati și Serena Williams, notează Eurosport. Modul în care a obținut victoria e dovada unei forțe mentale impresionante: a revenit după un prim set pierdut în fața liderei mondiale și a câștigat trofeul – o ispravă rară, nemaivăzută într-o finală de Grand Slam feminin de la victoria lui Venus Williams în 2005 la Wimbledon și, mai ales, o premieră la Paris din 1999 încoace, de la Steffi Graf, mai notează sursa mai sus menționată.
Sursă video: Eurosport


