Ultimul său meci a fost finala (câştigată) de la Wimbledon. De atunci, Jannik Sinner se recuperează după o accidentare la genunchiul drept. Turneul Masters de la Torino (15-22 noiembrie) se va desfăşura fără italian, de două ori campion în exerciţiu.
Jannik Sinner: „Mai vreau să joc încă 10, 15 ani”
Într-un interviu acordat Sky Sport, citat de „La Dernière Heure”, numărul 2 mondial oferă veşti liniştitoare: „Mă simt bine. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca eu să mă pot întoarce pe teren cât mai repede posibil. Sunt înconjurat de o echipă puternică şi respectăm toate protocoalele necesare pentru a reveni cât mai curând. ”
El ţinteşte circuitul australian de la începutul anului 2027, după un an 2026 întrerupt prea repede (44 de victorii – 3 înfrângeri; 6 titluri). „Ultimele luni nu au fost uşoare, pentru că îmi lipseşte competiţia. Îmi lipseşte să intru pe teren şi să dau 100 %. Pur şi simplu îmi lipseşte tenisul. Dar, în prezent, este foarte important să am grijă de corpul meu, pentru că vreau să joc încă zece sau cincisprezece ani”, declară italianul.
news.ro