VIDEO „Cea mai tare lovitură din tenis.” Un francez a reușit la Wimbledon ce nu s-a mai văzut în tenis de la Victor Hănescu, în 2010

„Cea mai tare lovitură din tenis.” Un francez a reușit la Wimbledon ce nu s-a mai văzut în tenis de la Victor Hănescu, în 2010 Tenis

Victor Hănescu și Corentin Moutet au reușit două dintre cele mai spectaculoase lovituri din istoria turneelor de mare șlem jucate în mileniul trei.

Victor Hănescu este amintit de iubitorii tenisului chiar și la nouă ani de la momentul retragerii sale din tenisul profesionist.

Tenismenul din București a surprins plăcut „Sportul Alb” cu inteligența și eleganța demonstrate în ediția 2010 a Openului American, când, într-un meci cu Michael Llodra, a mimat inițial un smash, după care a plasat, cu un calm și o stăpânire de sine văzute doar la Roger Federer, un voleu de rever, în diagonală, prin care și-a adjudecat punctul cu cea mai mare lejeritate posibilă.

A sosit „lovitura turneului!” Francezul Moutet a reușit ceva ce vezi o dată la decenii în tenis

Cincisprezece ani mai târziu, Corentin Moutet (26 de ani, 69 ATP) a reușit, pe iarba de la Wimbledon, chiar o versiune și mai complicată a aceleiași strategii. În loc să lovească mingea cu putere, din aer, francezul a încheiat schimbul de mingi cu un voleu câștigător, dar acesta a fost efectuat printre picioare.

Moutet „i-a făcut” asta argentinianului Francisco Comesana (65 ATP), pe care l-a învins în minimum de seturi în primul tur la Wimbledon, scor 6-4, 6-4, 6-2.

Străinii nu îl uită pe Victor Hănescu și îi laudă lovitura

„Cea mai tare lovitură pe care am văzut-o în tenis,” s-a pronunțat un fan, când a văzut lovitura măiastră semnată de Victor Hănescu, la New York, cu un deceniu și jumătate în urmă.

„Lovitură în stil de Mansour Bahrami,” a scris un alt suporter.

De ce este Djokovic mai bun decât Federer și Nadal: Victor Hănescu a prezis la Poveștile Sport.ro superioritatea sârbului

Novak Djokovic este campion olimpic, deținătorul celor mai multe titluri de mare șlem în istoria tenisului masculin, dar și tenismenul care s-a încăpățânat să rămână lider mondial pentru cea mai lungă perioadă. 

Tenismenului sârb nu îi mai lipsește niciun trofeu important în lumea tenisului, iar această superioritate pe care o demonstrează Djokovic în fața rivalilor Roger Federer și Rafael Nadal a fost prezisă de Victor Hănescu, într-un episod al emisiunii Poveștile Sport.ro. 

„Djokovic e tare. Pe lângă zona de tenis, am văzut niște materiale cu el. Omul, la nivel de dezvoltare personală, mental, spiritual, e la un nivel de top. Nu cred că nici Federer, și nici Nadal nu au ajuns la acest nivel de maturitate mentală și de încredere personală.

Din ce vorbește și cum vorbește îți dai seama că, dincolo de aceste calități fizice excepționale, completează și cu o personalitate și o persoană foarte puternică. Combinația asta e ucigătoare,” spunea Victor Hănescu, în emisiunea prezentată de jurnalistul Andru Nenciu. 

Victor Hănescu

  • Hanescu wawrinka polivalenta
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!