Iberica Paula Badosa, printre cele mai frumoase jucătoare din circuitul feminin, e favorita tribunelor, indiferent unde joacă. Din păcate pentru publicul francez, șederea ei, la Roland Garros, tocmai s-a încheiat.

Astăzi, într-o partidă din turul III, Badosa (27 de ani, 10 WTA) a dat de Daria Kasatkina (Australia, 28 de ani, 17 WTA). Și, la capătul unui meci de 1 oră și 34 de minute, favorita fanilor a părăsit terenul învinsă: 1-6, 5-7. 

A fost a doua cea mai mare supriză de pe tabloul feminin de până acum, după eliminarea suferită de Emma Navarro (SUA, 24 de ani, 9 WTA), în turul I.

Badosa, semifinalistă la Australian Open în acest an, rămâne cu sfertul de la French Open 2021 drept cel mai bun rezultat pe care l-a avut până acum, la Roland Garros.

De partea cealaltă, Kasatkina a avansat, în optimi, unde va da de rusoaica Mirra Andreeva (18 ani, 6 WTA).